Apple a amânat lansarea telefoanelor 5G. Cum a fost afectată compania de Covid-19

Compania americană, Apple, a decis să amâne cu aproximativ o lună lansarea producţiei noilor iPhone-uri 5G care vor fi prezentate în acest an.

De vină este pandemia de coroanvirus care a provocat scăderea cererii şi a perturbat activităţile fabricilor din Asia, potrivit unor surse citate de publicaţia Wall Street Journal, transmite Reuters.

Compania menţine însă planurile de a lansa patru noi modele de iPhone în a doua parte a acestui an, au spus persoanele apropiate situaţiei.

Noile modele vor avea conectivitate 5G, care va permite un timp de reacţie mai scurt şi o viteză mai mare a internetului.

Publicaţia japoneză Nikkei a relatat la sfârşitul lunii martie că Apple se pregăteşte pentru o posibilă amânare a lansării primelor sale telefoane iPhone 5G.

Potrivit articolului publicat luni de WSJ, Apple a redus cu până la 20% numărul de telefoane pe care intenţionează să le fabrice în a doua jumătate a acestui an.

Compania, care prezintă în mod tradiţional noi modele de iPhone-uri în septembrie, a lansat la începutul acestei luni un iPhone mai mic, la preţul de 399 de dolari.

Reprezentanţii Apple nu au răspuns imediat la solicitarea de comentarii din partea Reuters.

Mai multe antene 5G din Marea Britanie au fost incendiate la începutul lunii aprilie, după ce a apărut informaţia conform căreia tehnologia 5G ar răspândi virusul COVID-19.

În ultima săptămână, cel puţin şapte antene de comunicaţii au fost incendiate în Marea Britanie, cel puţin patru dintre incidente fiind înregistrate în weekend.

Poliţia investighează în prezent incidentele. Pista pe care merg investigatorii este că, manipulaţi de informaţiile false din mediul online, de presa tabloidă şi de unele posturi radio, care susţin că tehnologia 5G răspândeşte COVID-19, anumiţi britanici au dat pur şi simplu foc antenelor de comunicaţii.

Cum oamenii nu ştiu să facă distincţia între tipurile de antene, acestea au fost vizate fără discriminare, unele dintre antenele incendiate neavând legătură cu 5G.

Motivaţi de fake news, unii britanici s-au organizat în grupuri de Facebook pentru a da foc antenelor 5G. Cu întârziere, Facebook a eliminat un astfel de grup, după ce i-a fost raportat în urmă cu mai multe zile.

Youtube a anunţat că va elimina filmările care susţin că tehnologia 5G contribuie la răspândirea COVID-19, dar nu va face acelaşi lucru cu alte teorii conspiraţioniste legate de 5G, care nu sunt legate de coronavirus. Pe acestea din urmă, Youtube le consideră la graniţa conţinutului valid.

Experţii nu exclud ca în spatele acestei campanii de dezinformare să se afle Rusia, care a mai derulat astfel de campanii în trecut, legate de 5G.

Sursa: News.ro

Total
0
Shares
 
Total
0
Share