Apple şi-ar putea lansa primul produs de realitate virtuală anul viitor

Debutul Apple pe zona de VR se va face cu o cască autonomă, ce ar putea fi mult mai avansată decât produsele actuale, însă şi mai scumpă.

Apple are în lucru două produse de realitate virtuală şi augmentată, conform unor surse anonime citate de Bloomberg: o pereche de ochelari cu AR şi o cască de VR care va avea şi funcţii de augmentare, transmite News.ro.

Casca se află în ultimele faze de prototip şi ar putea fi lansată pe piaţă deja anul viitor. Din informaţiile pe surse, este vorba de o cască similară ca dimensiuni cu cele vândute deja de Oculus, Sony, HTC şi alţii.

Casca va fi în principal un produs de VR, care va genera medii virtuale pentru gaming şi comunicare. Vor exista şi unele funcţii de AR, însă la un nivel mult mai limitat.

N301, cum este numită intern înainte de lansare, va folosi un procesor dezvoltat de Apple, care va fi mai puternic chiar şi decât M1, chipset-ul din cele mai noi laptopuri ale companiei.

Va exista un sistem care va permite montarea lentilelor de vedere peste ecranul căştii, pentru ca aceasta să poată fi folosită şi de cei care poartă ochelari de vedere.

Casca Apple de VR a fi mai scumpă decât cele mai scumpe căşti care există în acest moment pe piaţă, susţin sursele celor de la Bloomberg. Căştile actuale costă între 300 şi 900 de dolari.

Apple mai are în lucru şi o pereche de ochelari de realitate augmentată, pe care compania americană îi consideră mai importanţi decât casca de VR. Ochelarii, însă, se află într-o fază iniţială de testare şi întâmpină anumite probleme de dezvoltare care ar putea întârzia sau chiar compromite lansarea pe piaţă.

Sursa: News.ro

Total
0
Shares
Total
0
Share