Ar fi născut un copil mort, iar cadavrul l-a pus în congelator. Poliția din Chișinău a inițiat un proces penal

În seara zilei de 23 ianuarie, poliția a fost sesizată de către medici, care ne-au comunicat că o tânără de 20 de ani s-a adresat la ei după ajutor medical, după ce ar fi născut la domiciliu.

Doctorilor le-au trezit suspiciuni faptul că, femeia s-a prezentat la instituția medicală fără copil, declarând că acesta s-ar fi născut fără suflare.

Grupa operativă s-a deplasat la locul de trai al tinerei stabilind că, la 22 ianuarie, aceasta a născut un copil în condiții casnice. Femeia a declarat polițiștilor că la naștere, copilul nu prezenta semne de viață și a decis să-l pună în congelator, ca ulterior să-l înmormânteze.

În rezultatul examinării medico-legale, la domiciliu, urme de moarte violentă nu au fost depistate pe corpul copilului, acesta fiind îndreptat la Centrul de medicină legală, pentru efectuarea expertizei și stabilirea exactă a cauzei și momentului decesului.

Totodată, oamenii legii au stabilit că tânăra a încercat să ascundă sarcina în localitatea de baștină, iar cu puțin timp înainte de naștere aceasta a închiriat un apartament în capitală.

Pe caz a fost inițiat un proces penal, în cadrul căruia urmează a fi efectuate acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Total
0
Shares
Total
0
Share