Armata britanică renunţă la oameni şi avioane în favoarea roboţilor şi a dronelor

Armata britanică îşi va reduce efectivele la cel mai mic număr de militari pe care i-a avut de la începutul secolului XIX şi va da la casat peste 100 de aparate de zbor, în vreme ce noile programe de investiţii în domeniul apărării se vor concentra pe dezvoltarea de noi drone şi roboţi de luptă, informează Politico.

Iniţial, guvernul britanic îşi propusese ca numărul militarilor să fie de cel puţin 82.000. Acest prag nu a mai fost însă atins din 2015. În prezent, trupele regulate numără 76.500 de militari profesionişti, iar acest număr va fi redus la 72.500 până în anul 2025.

În următorii doi ani, Marea Britanie va scoate din uz fregatele mai vechi care se află în dotarea Marinei Regale şi va renunţa la 114 avioane – inclusiv întreaga flotă de avioane de transport Hercules C-130.

În schimb, peste 23 de miliarde de lire sterline (26,6 miliarde de euro) vor fi investiţi în modernizarea echipamentelor tehnologice, din care 6,6 miliarde de lire (7,65 de miliarde de euro) vor fi cheltuiţi în modernizarea vehiculelor blindate, a avioanelor de luptă şi a submarinelor, precum şi în programe de cercetare pentru mini-drone de supraveghere aeriană, război electronic şi capacităţi cyberspace.

China e considerată „cea mai mare ameninţare statală la adresa securităţii economice a Marii Britanii”.

De asemenea, se urmăreşte sporirea prezenţei forţelor britanice în Africa şi în oceanele Indian şi Pacific.

UK are în vedere mobilizarea unui contingent de 1.000 de miliari din forţele de operaţiuni speciale, numiţi Rangeri, care să coopereze cu forţe militare străine în vederea „prevenirii conflictelor”.

Reforma armatei britanice este prevăzută într-un document de 66 de pagini redactat de ministerul britanic al Apărării şi intitulat „Apărarea într-o Eră a Competitivităţii”, parte a strategiei de apărare conform căreia China e văzută drept „cea mai mare ameninţare statală la adresa securităţii economice a Marii Britanii”.

În plus, din cauza Brexit-ului, Marea Britanie a pierdut accesul la programul Galileo, sistemul de navigaţie prin satelit al UE, ministrul Apărării, Ben Wallace, a spus căUK va investi în propria sa constelaţie de sateliţi de spionaj şi supraveghere.

Marea Britanie doreşte, de asemenea să-şi maximizeze prezenţa în regiuena Indo-Pacific, unde urmăreşte desfăşurarea, în a doua jumătate a acestui an, a unui grup naval sub comanda portavionului HMS Queen Elizabeth (Regina Elisabeta).

Total
0
Shares
 
Total
0
Share