Armata israeliană anunță că a eliminat un comandant al Hezbollah în Liban

Armata israeliană a anunţat că a ucis un comandant al unei unităţi de elită a Hezbollah într-un raid în sudul Libanului efectuat duminică seară, scrie News.ro

Avioanele de luptă israeliene „l-au lovit şi eliminat pe Ali Ahmad Hussein, comandantul forţelor al-Radwan ale organizaţiei teroriste Hezbollah în regiunea al-Houjair”, a precizat un comunicat de presă al armatei israeliene. De la începutul războiului israelian împotriva Hamas, Ali Ahmad Hussein a tras „numeroase tiruri în direcţia teritoriului israelian”, potrivit armatei israeliene.

Hezbollah a anunţat, de asemenea, luni, moartea lui Ali Ahmad Hussein, al cărui nume de război era Abbas Jaafar, fără a preciza unde a fost ucis.

O sursă de securitate libaneză a declarat pentru AFP că Abbas Jaafar, un „lider al forţelor al-Rdwan”, a fost ucis, împreună cu alţi doi luptători Hezbollah, într-un raid israelian asupra oraşului Sultaniye din sudul Libanului.

Potrivit agenţiei oficiale libaneze de presă (ANI), lovitura israeliană a vizat o casă şi a provocat pagube enorme în satul Sultaniyé, situat la circa 10 kilometri de frontiera israeliano-libaneză.

Lovitura împotriva liderului Hezbollah a fost dată în timp ce duminică armata israeliană a afirmat că a încheiat o “nouă fază de pregătire de război” pe frontul libanez. Comandanţii, a precizat IDF într-un comunicat, sunt acum capabili “să convoace şi să echipeze toţi soldaţii necesari în câteva ore şi să îi transporte pe linia frontului pentru misiuni defensive şi ofensive”.

În ultimele luni, Israelul a sporit numărul loviturilor mai profunde pe teritoriul libanez, vizând mai mulţi comandanţi ai Hezbollah. Mişcarea şiită libaneză dispune de un arsenal puternic de rachete şi se bucură de susţinerea Iranului.

Armata israeliană a intensificat loviturile împotriva mişcării islamiste libaneze şi a altor ţinte legate de Iran în Siria.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share