Arme și alte muniții, depistate de polițiști la un locuitor din raionul Orhei

În baza informației operative, astăzi, polițiștii din Orhei au efectuat percheziții la domiciliul unui bărbat de 51 de ani, locuitor al satului Susleni.

În rezultat au fost depistate și ridicate două arme pneumatice, 34 de tuburi de cartușe, un termovizor, o lunetă, 2 pumnale, 2 cuțite de vânătoare, o armă de foc păstrată contrar cerințelor prevăzute de legislație, precum și un motor pentru barcă, care s-a stabilit că a fost sustras de pe malul râului Nistru în vara anului 2022.

Audiat de polițiști, bărbatul nu a putut explica proveniența armelor și a obiectelor interzise, dar și scopul deținerii acestora.

Persoana urmează să fie sancționată conform legislației, pentru păstrarea armelor neînregistrate în modul stabilit și fără acte de proveniență.

Reiterăm că, în conformitate cu prevederile Legii nr.130 din 08.06.2012 privind regimul armelor şi al muniţiilor, toate persoanele fizice şi juridice care deţin în posesie arme au obligaţia să se prezinte la organele de poliţie în a căror rază de competenţă teritorială îşi au domiciliul ori sediul, pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare pentru deţinerea ori portul şi folosirea armelor, pentru eliberarea documentelor corespunzătoare, în condiţiile legii.

Totodată, persoana care predă benevol arma de foc, muniţiile sau mijloacele explozive pe care le-a păstrat ilegal este eliberată de răspundere penală sau contravenţională.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share