Armele occidentale promise Ucrainei sunt livrate cu întârziere, a declarat ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov

Ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov

Jumătate din armele occidentale promise Ucrainei sunt livrate cu întârziere, a declarat duminică la Kiev ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov, relatează AFP, sursă citată de agerpres.ro

“În prezent, un angajament nu este sinonim cu livrarea, 50% dintre (aceste) angajamente nu sunt livrate la timp”, a declarat ministrul în cadrul unui forum la Kiev dedicat marcării a doi ani de la lansarea campaniei militare ruse în Ucraina.

Din cauza acestor întârzieri, “pierdem oameni, pierdem teritorii”, a adăugat el.

Armata ucraineană, confruntă cu o situaţie extrem de dificilă pe front, a fost nevoită să se retragă din oraşul său fortăreață Avdiivka (est) după luni de lupte dure, invocând lipsa de oameni şi de muniţie.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut în repetate rânduri aliaţilor săi occidentali în ultimele zile să livreze ajutor militar “la timp”, solicitând în special muniţie, mai multe sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă.

“Ştiţi foarte bine de ce avem nevoie pentru a ne proteja spaţiul aerian, pentru a ne întări armata terestră, de ce avem nevoie pentru a susţine şi a continua reuşitele noastre pe mare, şi ştiţi perfect de bine că avem nevoie de asta la timp, şi ne bazăm pe voi” a declarat Zelenski sâmbătă în cadrul unui summit G7 prin videoconferinţă, în ziua împlinirii a doi ani de la lansarea campaniei militare ruse.

Preşedintele ucrainean a afirmat totodată că întârzierile în livrările de arme au contribuit la eşecul contraofensivei Kievului din vara anului 2023.

“Anul trecut, în timpul contraofensivei, am avut o mulţime de lucruri foarte utile, multe lucruri foarte importante, dar nu toate au ajuns la timp”, a explicat el vineri.

La rândul său, premierul Denis Şmîhal a declarat duminică, în cadrul formului de la Kiev, că Ucraina este convinsă că Statele Unite nu o va “abandona” în faţa Rusiei şi că ajutorul de 60 de miliarde de dolari pentru Kiev, blocat în Congres de luni de zile, va fi în cele din urmă aprobat.

“Suntem profund convinşi că Statele Unite nu vor abandona Ucraina în ceea ce priveşte sprijinul financiar şi militar”, a afirmat şeful guvernului de la Kiev.

Total
0
Shares
Total
0
Share