Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, o misiune a Organizației Națiunilor Unite se află în Nagorno-Karabah pentru a evalua nevoile umanitare la fața locului. Între timp, majoritatea etnicilor albanezi au părăsit enclava, scrie Moldova1.md
Erevanul cere ajutorul comunității internaționale pentru a face față crizei migranților, în condițiile în care peste 100 de mii de oameni se află în dificultate.
De cealaltă parte, autoritățile de la Baku susțin că au un plan de „reintegrare” a populației locale, care, practic, nu a mai rămas.
Erevanul numește exodul în masă „epurare etnică” și spune că misiunea ONU a sosit prea târziu. Potrivit Armeniei, 120 de mii de etnici armeni au părăsit deja regiunea nerecunoscută. Ieri, ultimul autobuz organizat a adus refugiații din enclavă. Peste 47 de mii de persoane au primit locuințe temporare.
VOX:
„A fost foarte dificil. Am mers pe drum între 26 și 29 de ore. Erau multe ambuteiaje, a fost complicat să ajungem aici. Mama mea este bolnavă, iar fratele are copii și nepoți.”;
„Astăzi mergem la Erevan să ne înregistrăm și să găsim un loc unde să stăm. Noi suntem patru. Trebuie să am grijă de fetița mea.”
Guvernul de la Erevan a anunțat lansarea unui program de asistență pentru persoanele strămutate forțat care nu au locuințe în Armenia și nu se află în centrele de primire organizate de autorități. Fiecare persoană strămutată aflată în această situație va primi lunar aproximativ 100 de dolari, pentru a-și achita locuința și 25 de dolari pentru serviciile comunale. Și Organizația Mondială a Sănătății acordă ajutor de urgență refugiaților armeni, care au nevoie de mancare, cazare și medicamente.
„Oamenii sosesc epuizați, lăsându-și toate bunurile și casele în urmă. Ei au nevoie urgentă de ajutor. Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR) a fost pe teren încă din primele zile ale situației de urgență, oferind paturi pliabile, saltele și lenjerie de pat. Avem camioane care sosesc și vom continua să oferim ajutor celor care au cea mai mare nevoie”, a declarat Angela Moore, reprezentantă UNHCR.
Între timp, Azerbaidjanul i-a dat în urmărire internațională pe fostul președinte al republicii nerecunoscute, Araik Harutiunian, și pe fostul comandant al Armatei, Jalal Harutiunian. Mii de persoane au manifestat, ieri, la Marsilia pentru a cere sprijin pentru armenii din Karabah. Ministrul francez de externe, Catherine Colonna, va vizita, mâine, Erevanul.