Externe

Armenia: Zeci de mii de manifestanţi cer demisia premierului şi alegeri anticipate

Pinterest LinkedIn Tumblr

Zeci de mii de protestatari au cerut vineri – a opta zi de manifestaţii la Erevan – alegeri generale anticipate şi retragerea numirii ca premier a fostului preşedinte al Armeniei, Serzh Sargsyan, relatează Reuters și Agerpres.

Parlamentul armean a decis marţi prin vot că Sargsyan, care a fost preşedinte până luna aceasta, poate prelua conducerea guvernului. Conform Constituţiei revizuite a Armeniei, aprobată prin referendum în 2015, prim-ministrul are acum prerogativele cele mai importante în stat, în timp ce preşedintele are un rol în primul rând formal. Armen Sarkissian, aliat politic al lui Sargsyan, a depus jurământul ca şef al statului săptămâna trecută, după ce a fost ales de parlament.

Potrivit opoziţiei, prin preluarea funcţiei de premier, fostul preşedinte se agaţă de putere. Unul din liderii opoziţiei, Nikol Pashinyan, a susţinut vineri, în faţa unei mulţimi de peste 30.000 de manifestanţi, că Serzh Sargsyan trebuie să demisioneze şi că este nevoie de alegeri anticipate. El a declarat că opoziţia este gata să discute un plan în acest sens cu Partidul Republican, de guvernământ, aşa cum a cerut joi preşedintele Sarkissian.

Potrivit lui Pashinyan, autorităţile nu au intenţia de a folosi forţa împotriva protestatarilor.

loading...

Comments are closed.