Asociația Oamenilor de Afaceri din Moldova: Dialogul Economic în domeniul construcțiilor și infrastructurii drumurilor

Asociația Oamenilor de Afaceri din Moldova a organizat vineri, 29 septembrie curent, o ședință a Dialogului Economic în domeniul construcțiilor și infrastructurii drumurilor.

La întâlnire a participat Viceprim-ministru, Ministrul Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmîc. De asemenea, au fost prezenți viceminiștrii din domeniu – Anatolie Zolotcov și Anatol Usatîi, Victor Ermurachi, expert al Secretariatului Consiliului Economic pe lângă Prim-Ministru, dar și reprezentanți ai antreprenorilor din domeniu. Scopul acestei ședințe l-a reprezentat facilitarea unui dialog deschis și cât mai aplicat, unde să se discute cele mai stringente probleme din domeniu, iar Ministerul să cunoască temele direct de la părțile implicate.

Ministrul Octavian Calmîc a prezentat în cadrul ședinței, principalele obiective ale Ministerului în aceste domenii pentru anii 2017 – 2018. Totodată, ministrul a propus să fie creat un grup de lucru, compus din reprezentanții Ministerului, AOAM, Federației Patronale a Constructorilor, Drumarilor și a Producătorilor materialelor de construcție, companiilor, altor actori interesați. În cadrul acestui grup de lucru este necesar să se facă o radiografie a legilor și legislației secundare și să se vină cu soluții de modificări legislative, astfel ca situația să fie ameliorată și excluse proceduri birocratice inutile.

Reprezentantul Secretariatului Consiliului Economic pe lângă Prim-Ministru, Victor Ermurachi, a vorbit celor prezenți despre indicatorii internaționali din domeniul construcțiilor și potențialul de îmbunătățire al acestora. În cadrul discuțiilor, antreprenorii au ridicat mai multe probleme ce țin de domeniu, referindu-se la numărul mare de proceduri privind actele permisive, diferite aspecte ce țin de domeniul achizițiilor publice, procedura de recepție finală a lucrărilor în construcție, dar și alte teme specifice.

În încheiere, Directorul General AOAM, Alexandru Baltag,  a menționat că scopul acestor ședințe este de a apropia mediul de afaceri de Guvern, de a crește încrederea reciprocă și împreună să găsească soluții de rezolvare a tuturor problemelor.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share