Astăzi a avut loc prezentarea noului terminal T4 al Aeroportului Internațional Iași

Astăzi a avut loc prezentarea noului terminal T4 al Aeroportului Internațional Iași, în urma unei investiții de 391.776.988,73 lei fără TVA, prin care anual pot trece 3,5 milioane de pasageri.

În 2021, Consiliul Județean Iași a demarat proiectul de extindere și modernizare a infrastructurii aeroportuare a județului Iași la standarde europene prin care Aeroportul Internațional Iași devine astăzi al doilea cel mai mare aeroport din România cu o suprafață peste 31 000 de mp.

Noul terminal T4 a fost construit de la zero în doar un an de zile cu 85% fonduri europene, 13% contribuția de la bugetul de stat și 2% contribuția din bugetul propriu.

Noul terminal T4 are trei niveluri, șapte porți de îmbarcare duble, 20 de birouri check-in și 8 sisteme de self check-in. Cu o suprafață de peste 31.000 metri pătrați, Terminalul T4 este de 13 ori mai mare decât Terminalul T3, iar îmbarcarea pasagerilor se va face prin trei aviobridge-uri.

Aeroportul din Iași are în apropiere un parc fotovoltaic care asigură 20% din consumul de energie și o parcare extinsă cu 600 de locuri.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share