(Video) Astăzi au zburat capete în ședința Guvernului! Premierul Filip nu a iertat pe nimeni

Guvernul RM, Pavel Filip solicită măsuri sporite pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane, moldova

Cazul bărbatului în vîrstă de 65 de ani care a decedat în stradă așteptînd ambulanța este unul revoltător, iar persoanele responsabile trebuie demise, a declarat premierul Pavel Filip la ședința de astăzi a Guvernului. În acest context, Filip a cerut demisia vicedirectorului de la Asistența Medicală Urgentă responsabil de municipiul Chișinău, a dispecerului de la ambulanță, precum și a medicului de la ambulanță, pentru nerespectarea protocoalelor medicale.

Mai mult, premierul a solicitat aplicarea sancțiunilor disciplinare pentru medicul superior de la Urgență, vicedirectorul de logistică, secretarul de stat de la Ministerul Sănătății, precum și pentru directorul Serviciului unic de urgență 112.

Filip a mai remarcat că explicațiile Ministerului Sănătății pe marginea acestui caz seamănă a bîlbîieli. „Faptul că ambulanța a ajuns peste 40 de minute este un lucru de neacceptat. Sincer, nu știu cum se putea întîmpla așa ceva, pentru că era o oră tîrizie, atunci cînd nu sînt atît de multe mașini. Și mai revoltătoare mi s-au părut explicațiile celor de la Urgență, care mai mult seamănă a bîlbîială decît a explicații. Nu merge nici explicația că nu avem mașini suficiente. În acel moment 10 mașini staționau în centru”, a spus premierul.

Nici explicațiile șoferului ambulanței respective nu i s-au părut plauzibile premierului. „E clar că au fost scrise la indicația cuiva”, s-a arătat convins Filip. „Un lucru și mai dureros pentru mine este atitudinea necuvenită a medicilor. Știu cît e de greu să fii medic, știu că salariile primite nu sînt pe potriva muncii pe care o fac, dar nu pot accepta că salariul sau munca grea poate să servească drept justificare pentru a nu-și face munca calitativ, așa cum îți cere meseria. În cazul dat atitudinea medicilor, cu replici de genul „știți în ce țară trăim!”, nu merge”, a adăugat Filip.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share