Social

Astăzi creştinii din Moldova sărbătoresc Înălţarea Domnului, sau Ispasul

Pinterest LinkedIn Tumblr

Creştinii ortodocşi din țara noastră sărbătoresc astăzi Înălţarea Domnului, sau cum se mai spune în popor – Ispasul. Sărbătoarea se celebrează la 40 de zile de la marele praznic al Învierii (Paștele), iar creştinii se salută cu „Hristos s-a înălţat!”.

Ca astăzi, cu două mii de ani în urmă, Isus i-a binecuvântat pe ucenicii săi pe Muntele Măslinilor după care s-a înălţat la ceruri, ţinând mâinile întinse peste ei. Această mare sărbătoare a Înălţării Domnului întăreşte credinţa că Iisus Hristos, Mântuitorul, va reveni pe pământ, adus de acelaşi nor care L-a Înălţat, ca să judece viii şi morţii. În biserici şi mănăstiri se oficiază slujbe de priveghere şi Sfânta Liturghie.

Ispasul vine de la personajul mitic cu acelaşi nume, despre care se spune că ar fi asistat la Înălţarea Domnului la cer. Acesta este văzut ca un om vesel şi de aceea creştinii trebuie să se bucure în această zi. Oamenii merg la mormintele cu crengi verzi şi pregătesc acasă bucate tradiţionale ca de Paşte: ouă roşii, pască, cozonac şi carne de miel.

Tot astăzi se dă de pomană pentru sufletul celor răposaţi. Despre cel care moare în ziua de Ispas se crede că ajunge direct în Rai.
Postul Mare, Postul Paștelui, când e Postul Mare, ce nu ai voie să faci în post, ce trebuie să faci în post, ce nu se permite să mănânci în timpul postului, rugăciuni în postul mare
loading...

Comments are closed.