Astăzi se împlinesc exact 80 de ani de la semnarea Pactului Ribentropp – Molotov de neagresiune între URSS și Germania Nazistă. Cu puțin timp după acest eveniment, a început cel de-al doilea război mondial. Astăzî în Republica Moldova este declarată zi de doliu, iar mâine va fi organizat un concert grandios în Piața Marii Adunări Naționale, sub patronajul președintelui Igor Dodon.
Pactul Ribentropp-Molotov cunoscut ca și Pactul Stalin-Hitler a fost un tratat de neagresiune, încheiat între URSS și Germania Nazistă. Acesta a fost semnat la 23 august 1939 la Moscova de către miniștrii de externe a celor două state, în prezența lui Stalin.
Această înțelegere practic a însemnat ajungerea la un numitor comun în împărțirea zonelor de interes a Europei de Est, inclusiv asupra teritoriilor Republicii Moldova de azi. Peste câteva zile de la semnarea acestui document, la data de 1 septembrie, a început al doilea război mondial.
La 29 septembrie 2008 Parlamentul European a declarat ziua de 23 august ziua europeană a comemorării victimelor fascismului şi comunismului.
Stabilirea zilei de 23 august ca zi de comemorare a victimelor totalitarismului a fost sprijinită și de Declarația de la Vilnius din 2009 a Adunării Parlamentare a OSCE.
Ziua 23 august a fost aleasă pentru a coincide cu data semnării, la 23 august 1939, a Pactului Ribbentrop-Molotov în care Uniunea Sovietică și Germania nazistă au stabilit să împartă între ele Europa de est.
Guvernul Republicii Moldova a votat declararea acestei zile ca fiind doliu național în data de 21 august. Singurul care s-a abținut, a fost ministrul Apărării, Pavel Voicu, care insistă asupra declarării ca sărbătoare națională ziua de 24 august, ca fiind ziua eliberării de fascism.
Astfel, imediat a doua zi după 23 august, când este zi de doliu național, în Piața Marii Adunări Naționale se va organiza un concert grandios, cu participarea mai multor interpreți autohtoni dar și a interpretei din Rusia, Elena Vaenga. Tot în ziua de 24 august, la Chișinău este așteptată o delegație de 40 de persoane din Rusia, în frunte cu ministrul apărării, Serghei Șoigu, care a fost invitat de președintele Dodon.