Vineri, 15 iunie, se împlinesc 129 de ani de la moartea marelui poet naţional Mihai Eminescu. Supranumit „poetul nepereche”, acesta a decedat la vârsta de 39 de ani, în casa de sănătate a medicului Şuţu din București, unde a fost internat pe motiv că ar fi înnebunit.
Cu timpul s-a arătat că diagnosticele puse de anumiţi medici erau fanteziste şi nu se bazau pe simptome adevărate. Nici familia, nici Veronica Micle nu au primit vreo informaţie despre starea de sănătate a poetului. Și totuși, i s-a pus diagnosticul „ciudat” de sifilis (se pare că Eminescu nu manifesta simptomele proprii bolii), iar pentru că la vremea respectivă nu exista un tratament concret împotriva acestei boli, medicii din ospiciu l-au trecut pe un tratament şoc, pe bază de mercur.
Mercurul i se administra regulat, în ciuda faptului că era cunoscut drept o substanţă toxică, chiar şi în doze foarte mici. De la prima „îmbolnăvire” şi până la data decesului, viaţa lui Eminescu a însemnat un nefericit drum între ospicii, după bunul plac al celor din ţară şi din afară care îi doreau răul.
Poetul George Călinescu a scris despre moartea poetului: „Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale”.
La 15 iunie 1889, Titu Maiorescu nota în jurnalul său: „Astăzi a murit Eminescu, în institutul de alienaţi, de o embolie. Luceafărul poeziei româneşti, poetul nepereche...”.
Unul dintre cei mai mari români murea „în cea din urmă mizerie”, după cum anunţa sora sa, Harietta. Dr. N. Tomescu, unul dintre medicii care s-au ocupat de Eminescu, nota în unul din jurnalele sale: „Oricum ar fi, sfârşitul total nu părea iminent, căci el se nutrea bine, dormea şi puterile se susţineau cu destulă vigoare. Un accident (n.r. – Eminescu a fost lovit în cap cu o piatră de către un pacient nebun) însă de mică importanţă a agravat starea patologica a cordului şi a accelerat moartea”. Tot medicul Tomescu nota după autopsie: „Eminescu n-a fost sifilitic… Adevărata cauză a maladiei lui Eminescu pare a fi surmenajul cerebral, oboseala precoce şi intensă a facultăţilor sale intelectuale”.
„Luceafărul poeziei românești” este înmormântat la Bucureşti, în Cimitirul Bellu. După 128 de ani de la decesul poetului, încă nu există un consens asupra cauzei morţii sale.
