Astăzi se împlinesc 32 de ani de la cea mai importantă victorie pentru fotbalul românesc! 7 mai 1986, Steaua București devenea regina Europei

steaua 1986, helmuth duckadam, fotbal romanesc victorii, performante sport romanesc

Ziua de 7 mai va rămâne mereu o dată sfântă pentru fotbalul și sportul românesc. În urmă cu 32 de ani, la Sevilla,  Steaua București realiza cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc la nivel de club: câștigarea Cupei Campionilor Europeni în fața celor de la FC Barcelona.

Cupa Campionilor Europeni, Liga Campionilor de azi, își derula atunci a 31-a ediție. Pe stadionul ”Ramon Sanchez Pizjuan” din Sevilla, Spania, Steaua dădea peste cap toate calculele după ce învingea în finală pe FC Barcelona, cu scorul de 2-0, în urma loviturilor de departajare. Aceasta reprezintă cea mai mare performanţă din istoria fotbalului românesc la nivel de club, pe care Steaua București o putea repeta în 1989, când a jucat din nou finala competiției, dar a fost învinsă clar de formaţia italiană AC Milan cu 4-0, scrie a1.ro.

Cuplul de antrenori Emerich Ienei – Anghel Iordănescu a trimis în teren următoarea echipă: Helmuth Duckadam – Ștefan Iovan, Adrian Bumbescu, Miodrag Belodedici, Ilie Barbulescu – Lucian Bălan (Anghel Iordanescu ’73), Ladislau Boloni, Gavril Balint, Mihail Majearu – Marius Lăcătuș, Victor Pițurcă (Marin Radu ‘112). Căpitanul Tudorel Stoica a lipsit de la memorabilul meci, el fiind suspendat pentru cumul de cartonase galbene.

Dincolo, Barcelona revenea în Cupa Campionilor după o absenţă de 11 ani în competiţia europeană, fiind extrem de motivată să obţină trofeul european major. Sub conducerea celebrului antrenor englez Terry Venables, cu temperamentalul play-maker german Bernd Schuster, cu eficentul Julio Carrasco “pe aripă” şi scoţianul Steve Archibald în faţă, FC Barcelona era una dintre favoritele câştigării CCE, ediţia 1985-1986.

Terry Venables începea finala de acum 32 de ani cu Francisco Gonzalez Urruticoechea – Gerardo Miranda Concepcion, Miguel Bernardo Blanquetti, Jose Ramon Alexanco Ventosa, Julio Alberto Moreno Casas – Victor Munoz Manrique, Bernd Schuster (Jose Moratalla Claramunt, 84), Marcos Alonso Pena, Angel Pedraza Lamita – Steve Archibald (Angel ‘Pichi’ Alonso Herrera, 111), Francisco Jose Carrasco Hidalgo.

La loviturile de departajare de la 11 metri, Helmuth Duckadam a intrat în Cartea Recordurilor. Goalkeeperul Stelei a apărat ”tot ce se putea apăra”. Rând pe rând, Alexanko, Pedraza, Alonso și Marcos s-au lovit de brațele portarului român. Nici steliștii nu au fost super inspirați, ratând prin Majearu și Boloni, însă Lăcătuș și Balint au spart gheața și au adus trofeul la București.

Prin trofeul Cupei Campionilor de la Sevilla, Steaua devenea prima echipă din România care a jucat finale europene, singura echipă care a câştigat un trofeu european la nivel de cluburi şi singura dintr-o ţară comunistă, care a obținut trofeul continental suprem.

Deși România traversa o perioadă extrem de restrictivă din punct de vedere politic, cu un regim comunist care nu era permisiv cu manifestările publice, eroii de la Sevilla au fost întâmpinați triumfal acasă, la București. Zeci de mii de oameni s-au deplasat pe jos pana la Aeroportul Otopeni, unde au așteptat sosirea favoriților.

La coborârea din avion, jucătorii Stelei au arătat trofeul mulțimii, care i-a aclamat in delir. Iar la următorul meci, 5-1 în Cupa României cu Progresul, stadionul “23 August” (actualul National Arena) a fost ocupat de peste 80.000 de oameni dornici sa vadă spectacolul oferit de cea mai bună echipă europeană a momentului.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share