Atașatul de securitate internă în cadrul Ambasadei Franței la București, în vizită de lucru la Poliția de Frontieră din țara noastră

Astăzi, 8 octombrie 2020, șeful Poliției de Frontieră Corneliu Groza l-a primit în vizită de lucru pe atașatul de securitate internă în cadrul Ambasadei Franței la București, Patrick Chabrol.

Întrevederea se înscrie în demersurile de consolidare a dialogului bilateral și a dorinței de dinamizare a relaţiilor de cooperare moldo-franceze pe diverse paliere de lucru. Dialogul a prilejuit un schimb de opinii cu privire la gradul de înțelegere între autorități vizavi de susținerea Poliției de Frontieră în dezvoltarea capacităților profesionale, inclusiv posibilitatea identificării unor noi direcții de conlucrare.

În acest sens, domnul Corneliu Groza a dresat mulțumiri reprezentanței franceze pentru colaborarea eficientă în perioada pandemică, în special pentru acordarea informației privind condițiile de intrare a cetățenilor Republicii Moldova în Franța și actualizarea acesteia în timp real.

La rândul său, colonelul Patrick Chabrol a apreciat deschiderea IGPF față de schimbul pompt de informații operative și date statistice, fiind transmisă încrederea că evoluția pozitivă a relațiilor bilaterale se va menţine şi consolida pe viitor.

Citește și: Ataşaţii militari ai Poloniei şi Turciei în țara noastră, decorați la final de mandat

Total
0
Shares
 
Total
0
Share