Ataşatul militar al Republicii Slovace, în vizită la Ministerul Apărării

Secretarul de stat în domeniul politicii de apărare, planificării apărării naționale și interoperabilității militare Aurel Fondos a avut astăzi o întrevedere cu ataşatul militar al Slovaciei pentru Republica Moldova, cu sediul la Kiev, colonel Josef Šury, aflat la final de mandat în ţara noastră.

Aurel Fondos i-a mulţumit oficialului pentru eforturile depuse în contextul cooperării bilaterale şi i-a urat succes în activitatea ulterioară.

În cadrul dialogului, cei doi oficiali au discutat despre stadiul relaţiilor de colaborare pe segmentul de apărare dintre cele două state, dar și perspectivele de intensificare a acestora în domenii de interes comun, cu respectarea statutului de neutralitate al țării noastre.

Alte subiecte abordate au fost rezultatele implementării Pachetului de Consolidare a Capacităților de Apărare (DCBI) şi Planul de dezvoltare a capabilităților militare ale Armatei Naționale pe termen lung 2020-2030.

Secretarul de stat Aurel Fondos a reiterat gratitudinea pentru ajutorul oferit de Republica Slovacă la participarea militarilor moldoveni în Misiunea Uniunii Europene de instruire militară şi consiliere pentru forţele de apărare şi securitate din Mali — EUTM.

La rândul său, colonelul Josef Šury şi-a exprimat speranţa că relaţiile de cooperare dintre armatele Republicii Moldova şi Republicii Slovace vor continua să se dezvolte pe diferite segmente importante.

Acordul de colaborare din Ministerele Apărării ale Republicii Moldova și Republicii Slovace a fost semnat la 17 august 2005 și a intrat în vigoare la 23 martie 2006.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share