ATENȚIE // Începând de azi toți agenții economici vor achita taxa pentru efectuarea procedurilor vamale

Începând cu ziua de astăzi, 10 august 2023, toți agenții economici vor achita taxa pentru efectuarea procedurilor vamale.

Astfel, la vămuirea mărfurilor plasate în regim de import vor fi achitate 0,4% din valoarea în vamă a mărfii, dar nu mai mult de 1800 euro, la vămuirea mărfurilor plasate în export vor fi achitate 0,1% din valoarea contractuală a mărfii, luându-se în considerare cheltuielile legate de transportul până la frontieră, dar nu mai mul de 500 euro.

De menționat, că până astăzi, doar agenții economici din Republica Moldova ce au relații fiscale cu sistemul bugetar aveau obligativitatea să achite taxa pentru efectuarea procedurilor vamale, iar prin modificarea introdusă în legislație și anume, introducerea obligativității de achitare a taxei respective de către agenții economici ce nu au relații fiscale cu sistemul bugetar, este asigurat un tratament egal al agenților economici la importul și exportul mărfurilor și produselor.

Prin Legea nr.212/2023 pentru modificarea unor acte normative ce vizează politica bugetar-fiscală, art.III (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.297-301, art.514), au fost efectuate unele modificări, la art.4 alin. (5) din Legea nr.1380/1997 cu privire la tariful vamal, și anume textul „se scutesc de taxa pentru efectuarea procedurilor vamale în modul aprobat de Guvern” se substituie cu textul „se supun taxei pentru efectuarea procedurilor vamale”, care intră în vigoare la data publicării legii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Astfel, în conformitate cu art.4 alin.(5) din Legea nr.1380/1997 cu privire la tariful vamal, începând cu data de 10 august 2023, operațiunile de import-export efectuate de către agenții economici aflați pe teritoriul Republicii Moldova care nu au relații fiscale cu sistemul ei bugetar se supun taxei pentru efectuarea procedurilor vamale în modul aprobat de Guvern. Taxele pentru efectuarea procedurilor vamale se percep conform anexei nr.2, care face parte integrantă din Legea nr.1380/1997.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share