Atenție la hoții de buzunare! Indivizii acționează în transportul public, troleibuze și microbuze

Angajații Secției combatere infracțiuni în locuri publice și transport urban din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, au intensificat măsurile cu privire la combaterea pungășiilor în transportul public, piețe, locurile aglomerate.

Astfel, de către polițiști au fost reținuți trei bărbați cu vârstele de 32, 36 și 42 de ani, locuitori a capitalei, fiind suspectați de comiterea infracțiunii de pungășie. Indivizii acționau în transportul public, troleibuze și microbuze, unde profitau de neatenția cetățenilor și sustrăgeu din buzunare și genți, portmoneele în care se aflau mijloacele bănești.

Aceștia s-au dovedit a fi anterior judecați pentru infracțiuni analogice. Suma prejudiciului cauzat părților vătămate fiind estimată la 30 000 lei.

Bărbații sunt cercetați penal în stare de libertate pentru ,, Pungășie ”, faptă care conform legislației penale în vigoare, se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 42 500 lei , muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

În context, Poliţia Capitalei recomandă cetăţenilor:

  • Fiți atenți cu bunurile personale în transport public/locuri aglomerate;
  • Păstrați portmoneul, telefonul în buzunarele ascunse care sunt mai aproape de corp;
  • Țineți bunul în partea în care este mai vizibilă și verificați dacă totul se află la locul lor;
  • Dacă ați fost bruscat imediat verificați bunurile/buzunarele;
  • Pregătiți din timp banii pentru călătorie, la magazin, piață sau alte locuri aglomerate, unde doriți să scoateți banii, fiți atenți și nu atrageți atenția infractorilor.

Dacă totuși ați devenit victimă a hoților de buzunare, nu ezitați ca imediat să vă adresațivă la cel mai apropiat inspectorat de poliție sau la numărul unic 112.

Total
0
Shares
Total
0
Share