Atlantic Council: Republica Moldova înregistrează progrese în plan economic datorită reformelor realizate

andrian candu sua, candu vizita america, consiliul atlantic moldova, reforme economice, progrese economice, economia moldovei

Datorită reformelor făcute, Republica Moldova înregistrează progrese în plan economic, este concluzia raportului „O strategie pentru Moldova” realizat de experţii Atlantic Council. Într-o dezbatere care a avut loc la Washington şi la care a participat şi preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, analiştii străini au vorbit despre provocările cu care se confruntă ţara şi au încurajat autorităţile să continue programul ambiţios început în 2016.

La 27 de ani de la obţinerea independenţei, înaintea alegerilor parlamentare, Moldova este din nou la răscruce, se arată în raportul Atlantic Council. În dorinţa de a strânge relaţiile cu Vestul, guvernarea a făcut eforturi concertate de aliniere la standardele occidentale, scrie Publika.

E important de reţinut că Guvernul a făcut unele schimbări majore în domeniul economic, Moldova a înregistrat creştere economică, anul trecut a fost de 4,5% şi am văzut că acum majorarea e de 5,2% faţă de acum un an, deci această creştere şi stabilizare a situaţiei economice e un lucru important de remarcat” – a declarat Timothy Fairbanks, co-autor al raportului Atlantic Council.

„În indexul Băncii Mondiale, Moldova a urcat din anul 2015 de pe poziţia 63, un loc decent, pe locul 44, anul acesta. Asta e o performanţă excelentă, o îmbunătăţire substanţială. Pentru mine, Moldova pare să fie pe calea cea bună” – a declarat Anders Aslund, co-autor al raportului Atlantic Council.

Expertul străin a avertizat că în contextul regional, Moldova trebuie să ţină seama de pericolele care o pândesc.

Deci, care e ameninţarea? Aşa cum s-a spus deja, Rusia şi corupţia. Pentru că relaţiile comerciale cu Rusia sunt, din nefericire, o sursă de corupţie şi asta e un mare motiv de îngrijorare, Tim a menţionat deja problema spălării banilor din Rusia, care sperăm că a fost deja rezolvată. Rusia foloseşte Gazprom nu ca pe o organizaţie comercială, ci ca pe o armă geopolitică şi un instrument de corupţie pentru elita de la Kremlin” – a spus Anders Aslund, co-autor al raportului Atlantic Council.

Publika menționează că Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a vorbit despre situaţia dificilă din ţară după descoperirea fraudei bancare din 2014 şi despre reformele dificile implementate de guvernare începând cu anul 2016 pentru stabilizarea sistemului.

„Primul scop a fost refacerea sistemului financiar bancar şi a fost o sarcină uriaşă împreună cu FMI şi Banca Mondială, cu experienţa şi cunoştinţele lor, trecând prin legislaţie, şi sistemul a fost curăţat complet. Astfel, acum avem un sistem bancar controlat în proporţie de 90% de investitori străini. Peste câteva săptămâni vom avea o nouă tranzacţie, iar capitalul american va intra în sfârşit în sistemul bancar” –  a spus Andrian Candu, preşedintele Parlamentului.

Andrian Candu a declarat că după ce sistemul financiar bancar a fost reglementat şi economia a intrat pe un trend ascendent, următoarea prioritate a guvernării este domeniul educaţiei.

„Ca prioritate e deja fixată, prima prioritate în următoarea perioadă de 5-10 ani, pregătirea capitalului uman şi educaţia. Aceasta ar trebui să fie prioritatea ţării. Altfel, putem fi noi buni la planificare, la proiecte vizionare, dar avem nevoie de oameni care să le pună în aplicare” – a declarat Andrian Candu, preşedintele Parlamentului.

Experţii Atlantic Council au subliniat că următoarea perioadă până la alegerile parlamentare va fi critică şi au făcut apel la comunitatea internaţională să continue să sprijine Moldova. De această susţinere depinde viitorul pe care îl va alege Moldova şi apropierea ţării de valorile democratice.

Total
0
Shares
Total
0
Share