Au crezut că au adoptat un căţel, dar când a crescut și-au dat seama că este un urs

L-au crescut de mic, crezând că e câine, dar de curând şi-au dat seama că e urs. Şi încă unul dintr-o specie protejată.

Vă vine sau nu să credeţi s-a întâmplat în China, unde familia care a crescut ursul riscă acum şi o amendă, scrie ProTV.

Familia Su din Yiliang, provincia Yunan a adoptat ceea ce, inițial, a crezut că este un cățel, dar abia mai târziu au început să-i pună la îndoială specia.

Proprietari: “Pe măsură ce creştea din ce în ce mai mare, ne-am dat seama că e de fapt un urs.”

Animalul are acum peste 200 de kilomgrame şi mai mult de un metru înălţime când se ridică pe două picioare. Cu regret, oamenii şi-au dat seama că nu-l mai pot ţine şi au încercat întâi să-l dea vreunei grădini zoologice. Niciuna nu l-a luat, pentru că stăpânii nu au documente pentru el. Aşa că în cele din urmă au anunţat poliţia, care a venit să ridice ursul.

Proprietari: ”Îl spălăm în fiecare zi şi îi dăm să mănânce două găleţi de tăiţei şi o cutie de fructe. Sincer, acum suntem foarte ataşaţi de el.”

Pădurarii au confirmat că e vorba de un urs negru asiatic, o specie protejată în China. Ursul va fi dus la un adăpost pentru animale sălbatice, în timp ce familia adoptivă va fi amendată pentru creşterea ilegală a unui animal sălbatic.

Polițist: “Având în vedere că l-au crescut fără să ştie că e urs şi apoi ne-au contactat şi au cooperat cu noi, le vom da o sancţiune mai blândă.”

Deşi pare greu de crezut, chinezii fac destul de des asemenea confuzii. Numai în ultimii ani au fost cel puţin două cazuri de urşi crescuţi de mici de oameni care îi credeau câini.

Total
0
Shares
Total
0
Share