Politic

Au demarat consultările publice privind comasarea ANRE și Consiliului Concurenței

Pinterest LinkedIn Tumblr

Pe platforma Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe au demarat discuțiile publice privind comasarea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) și Consiliului Concurenței.

Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba, a menționat, în cadrul primei ședințe în acest subiect, că scopul consultărilor publice este ca reforma să fie realizată cât mai rapid și eficient și să se soldeze cu crearea unei instituții profesioniste, puternice și independente.

”Am examinat experiența Estoniei și a altor țări din Uniunea Europeană, în care funcționează un asemenea aranjament instituțional. Dorim să realizăm o schimbare și în Republica Moldova, iar în 2022 să avem o instituție care să satisfacă necesitățile pieței și ale cetățenilor”, a subliniat Dumitru Alaiba.

În continuare, urmează a fi elaborat un proiect de lege pentru modificarea cadrului normativ relevant, care, de asemenea, va fi supus dezbaterilor, cu participarea specialiștilor din domeniu, experților, reprezentanților comunității donatorilor și societății civile.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică și Consiliul Concurenței urmează a fi comasate într-o singură instituție – Autoritatea de Reglementare și Reforme. Inițiativa a fost lansată de Fracțiunea parlamentară ”Partidul Acțiune și Solidaritate”.

loading...

Comments are closed.