Social

Au fost finalizate lucrările de amenajare a spațiului destinat comercianților de obiecte meșteșugărești din centrul capitalei

Pinterest LinkedIn Tumblr

Au fost finalizate lucrările de amenajare a spațiului destinat comercianților de obiecte meșteșugărești, articole de artizanat și suvenire amplasat pe Strada Pietonală „Eugen Doga”.

În total, au fost instalate standuri pentru 21 locuri de comerț, care vor fi utilizate pe durata desfășurării temporare a iarmarocului meșteșugăresc, iar în perioada lipsei vânzătorilor acestea pot fi utilizate în calitate de mobilier urban, fiind confecționate din material durabil, robust și ușor de întreținut în timp.

Proiectul a fost realizat conform conceptului propus de designerii Mihail Stamati și Andrei Gramatschii, care reprezintă instalații cu impact arhitectural minim asupra peisajului străzii. Pe suporturile instalate, cât și pe standurile verticale se regăsesc elemente stilistice ale brandului de țară „Pomul Vieții”.

De asemenea, în scopul diversificării sortimentului articolelor comercializate, municipalitatea va asigura oferirea acestora conform principiului de rotație, către solicitanții autorizaților de comerț.

În context, Primarul General, Ion Ceban, a menționat că prin realizarea acestui proiect, care presupune și reamplasarea vânzătorilor de tablouri pe strada Columna, municipalitatea a îndeplinit unul din obiectivele asumate anterior, de a avea în Chișinău o alee de arte, care va servi drept punct de atracție pentru turiști.

E de menționat că, pe parcursul anului 2020 autoritățile autoritățile capitalei au elaborat noi scheme de amplasare pentru expoziții de arte pe aleea pietonală din strada Columna și pe Strada Pietonală „Eugen Doga”, pentru reamplasarea comercianților de tablouri, obiecte meșteșugărești și suveniruri, care au activat anterior în scuarul Teatrului „Mihai Eminescu” din centrul urbei, recent renovat.

loading...

Comments are closed.