Actualitate

Aureliu Ciocoi a discutat despre oportunitățile intensificării relațiilor comerciale moldo-chineze cu investitorul Chu Song

Pinterest LinkedIn Tumblr

Prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, a avut astăzi o întrevede cu un potențial investitor chinez, Chu Song, interesat de oportunitățile investiționale în Republica Moldova.

În cadrul ședinței, părțile au apreciat potențialul existent de cooperare în domeniul comercial-economic între Republica Moldova și Republica Populară Chineză, în special în contextul negocierilor unui Acord de Liber Schimb moldo-chinez.

În acest sens, omul de afaceri a manifestat interes pentru intensificarea cooperării cu Republica Moldova, în special prin promovarea exportului produselor moldovenești în China și pe dimensiunea comerțului electronic (e-commerce).

În altă ordine de idei, șeful interimar al Executivului a mulțumit investitorului chinez pentru donația substanțială de echipamente medico-sanitare oferite Institutului de Medicină Urgentă.

loading...

Comments are closed.