Austria a donat Republicii Moldova echipament pentru prevenirea COVID-19

Astăzi, 12 mai 2020, la sediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI a avut loc ceremonia de transmitere din partea Guvernului Republicii Austria  a unui lot de echipament care conține mijloace de protecție necesare prevenirii răspândirii COVID  – 19. 

La evenimentul de donație a participat șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Mihalko, ambasadorul Republicii Austria în RM,  Christine Freilinger, secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tatiana Molcean și conducerea Ministerului Afacerilor Interne reprezentată de secretarul de stat, Sergiu Golovaci.

Oficialii au menționat importanța consolidării eforturilor în lupta cu pandemia, dar și necesitatea susținerii oamenilor care au misiunea de a  lupta în prima linie cu noul corona virus. Republica Austria a donat, astfel, prin intermediul Departamentului Managementului Dezastrelor și Coordonării Intervențiilor Civile al Ministerului Federal de Interne, un lot de echipament destinat Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, care conține mănuși de protecție, dezinfectant și plăpumi necesare pentru prevenirea răspândirii  COVID – 19.

Potrivit donatorilor suma echipamentului oferit  este în valoare de 16 420 euro. Republica Austria a susținut și anterior Republica Moldova pe timpul inundațiilor din 2008 și 2010, fiind printre primele state  care a venit cu donații de echipamente necesare pentru lichidarea consecințelor inundațiilor.

Colaborarea între state are loc în baza Acordului bilateral între Guvernul  Republicii Moldova și  Guvernul Republicii Austria privind asistența reciprocă  în cazul catastrofelor naturale sau a catastrofelor tehnogene și colaborarea la prevenirea lor.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share