Autoritatea Aeronautică Civilă monitorizează impactul sancțiunilor internaționale asupra furnizorului Lukoil: „Operațiunile de alimentare se desfășoară în regim normal”

Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova (AAC) a anunțat că a fost notificată oficial privind măsurile restrictive impuse de Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii împotriva entităților din cadrul grupului LUKOIL. Sancțiunile urmează să intre în vigoare la data de 21 noiembrie 2025.

„Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova (AAC) a fost notificată oficial cu privire la măsurile restrictive impuse de către Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii, ce urmează să intre în vigoare începând cu 21 noiembrie 2025, și care vizează entitățile din cadrul grupului LUKOIL”, se arată în comunicatul instituției.

AAC precizează că „monitorizează îndeaproape situația” și „este în contact permanent cu administrația Aeroportului Internațional Chișinău, furnizorii de servicii de handling și operatorii aerieni”.

„Reiterăm că, la acest moment, operațiunile de alimentare cu combustibil ale aeronavelor se desfășoară în regim normal”, a subliniat instituția.

Potrivit Autorității, toți operatorii aerieni au fost informați și colaborează pentru a asigura continuitatea zborurilor. „Măsurile preventive sunt analizate pentru a evita orice impact negativ asupra pasagerilor sau programului de zbor”, a transmis AAC.

Total
0
Shares
Total
0
Share