Actual

Autoritățile de sănătate din Moldova au venit cu o reacție în privința suspendării temporare a utilizării vaccinului AstraZeneca de către unele țări

Pinterest LinkedIn Tumblr

În contextul suspendării temporare a utilizării vaccinului AstraZeneca în Austria și Danemarca, autoritățile de sănătate din Republica Moldova și specialiștii în imunizare, comunică următoarele:

Specialiștii urmăresc continuu rapoartele oficiale și rezultatele monitorizărilor realizate de către instituțiile responsabile de controlul și monitorizarea siguranței și eficienței vaccinurilor împotriva COVID-19. Astfel, la moment, potrivit constatărilor Comitetului pentru evaluarea riscurilor în materie de farmacovigilență (PRAC) din cadrul Agenției Europene a Medicamentului (EMA) – „ Informațiile disponibile până în prezent indică faptul că numărul evenimentelor tromboembolice (formarea cheagurilor de sânge) la persoanele vaccinate cu AstraZeneca, nu este mai mare decât cel observat în rândul populației generale”.

Specialiștii în imunizare și autoritățile responsabile de gestionarea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 în Republica Moldova, urmăresc derularea campaniei de vaccinare și analizează minuțios fiecare eveniment advers post-imunizare.

Până în prezent, în Republica Moldova,  au fost administrate 9341 doze de vaccin AstraZeneca și au fost înregistrate 303 reacții adverse ușoare, care nu prezintă niciun pericol pentru viața și sănătatea celor vaccinați.

Vaccinul AstraZeneca este listat spre utilizare de urgență de către Organizația Mondială a Sănătății și utilizat în Marea Britanie, Uniunea Europeană, Australia. Până în prezent, au fost administrate milioane de doze de vaccin, fiind demonstrată eficacitatea și siguranța lui în rândul populației generale.

loading...

Comments are closed.