Autoritățile publice din raionul Glodeni, împreună cu Confederația Națională a Sindicatelor din Republica Moldova (CNSM), au organizat un seminar de informare și instruire practică privind securitatea și sănătatea în muncă. Evenimentul a avut loc marți, în Glodeni, și a reunit specialiști, membri ai colectivelor de muncă, reprezentanți ai Federațiilor Sindicale din teritoriu și președinta raionului, Oxana Albu.
Potrivit organizatorilor, tema seminarului a fost ”Rolul instruirii lucrătorilor pentru cunoașterea și înlăturarea riscurilor. Exerciții practice de acordare a primului ajutor”. Scopul activității a fost promovarea unei culturi a securității la locul de muncă și consolidarea cooperării dintre autorități, sindicate și angajați.
”Ne dorim să dezvoltăm competențele lucrătorilor în identificarea și înlăturarea riscurilor profesionale, dar și în acordarea primului ajutor premedical”, au menționat reprezentanții CNSM.
Seminarul face parte dintr-un program național de formare și conștientizare privind siguranța în muncă, implementat în mai multe raioane ale țării.