Autorităţile vor sancţiona arderea frunzelor şi resturilor vegetale

Arderea resturilor vegetale este interzisă şi va fi sancţionată. O avertizare în acest sens a fost emisă de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), care va efectua controale în teritoriu împreună  cu reprezentanții autorităților locale, Ministerului de Interne și Inspecţiei pentru Protecția Mediului.

Persoanele care vor arde frunzele și deșeurile menajere vor achita amendă, conform Codului Contravenţional. Potrivit legii, persoanele fizice se  sancţionează  cu  amendă în mărime de la 600 până la 1200 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 60 de ore. Persoanelor juridice li se va aplica o amendă în mărime de la 4500 până la 9000 de lei”, se indică într-un comunicat MADRM.

Specialiștii atenţionează că substanţele nocive, emise în urma arderii frunzelor, se acumulează în stratul de aer de la suprafaţa solului, fiind emanate diferite substanţe toxice.  Printre acestea se numără monoxidul de carbon, dioxidul de sulf, funinginea, oxizii de azot, hidrocarburile şi dioxinele – cei mai toxici şi periculoşi compuşi organici de compoziţie complexă.

Aceste substanţe chimice pot cauza, chiar şi în cantităţi mici, intoxicaţii ale căilor respiratorii, afecţiuni ale sistemului nervos central, ale mucoasei ochiului, pătrunzând în atmosferă, sol şi în apele de la suprafață. În  context, sunt atenționate să fie prudente mai ales  persoanele în vârstă, cele care suferă de boli cardiovasculare sau alergii respiratorii.

Total
0
Shares
Total
0
Share