Avion prăbușit în Elveția. Toate persoanele aflate la bord au murit

Toate cele 20 de persoane aflate la bordul unui avion militar de colecţie care s-a prăbuşit sâmbătă după-amiază în estul Elveţiei şi-au pierdut viaţa, au confirmat duminică autorităţile locale, transmite AFP.

”Poliţia are trista certitudine că cei 20 de pasageri au murit”, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei cantonale la o conferinţă de presă organizată la Flims, în zona muntelui Piz Segnas, de al cărui versant vestic s-a izbit avionul la o altitudine de 2.540 de metri.

Avionul, un Junker JU52 HB-HOT construit în 1939 în Germania, aparţinea companiei JU-Air, fondată în 1982. La bordul aparatului se aflau 20 de persoane, respectiv 17 pasageri (capacitatea maximă a avionului) şi trei membri ai echipajului.

Conform cotidianului elveţian Blick, avionul a decolat din cantonul sudic Tessino şi ar fi trebuit să aterizeze sâmbătă la ora locală 16:50 pe aeroportul militar din Dübendorf, în apropiere de Zurich.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share