Social

Avocatul lui Veaceslav Platon a fost condamnat la 6 ani pentru trafic de influență

Pinterest LinkedIn Tumblr

Ion Crețu, unul dintre avocații lui Veaceslav Platon, a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru trafic de influență. Decizia a fost pronunțată marți, 10 iulie, de către magistrații Judecătoriei Criuleni.

Șefa Serviciului de informare şi comunicare cu mass-media a Procuraturii Anticorupție, Anastasia Mihălceanu, a precizat că prin aceeași sentință, a fost condamnat la 10 ani de închisoare Roman Cociu, complicele lui Ion Crețu. Acesta și-a primit sentința, la fel, pentru trafic de influență, transmite CrimeMoldova.

Deciziile instanței pot fi atacate la Curtea de Apel timp de 15 zile.

Ion Crețu ar fi fugit din Republica Moldova acum 2 luni. În prezent, apărătorul se află în căutare internațională.

Crețu a fost reținut în martie 2014, având asupra sa 15700 de euro, bani pe care i-ar fi luat de la un turc. În schimbul banilor, Crețu a promis că va aranja eliberarea unui cetățean bulgar, arestat pentru traficarea unei minore în scopul exploatării sexuale. Apărătorul pledează nevinovat.

loading...

Comments are closed.