Avocatul Moraru Ion condamnat la 3 ani de închisoare de Curtea Supremă de Justiție pentru trafic de influență

La 02 februarie 2023, Curtea Supremă de Justiție a pronunțat o decizie irevocabilă într-o cauză penală diferită justiției de către Procuratura Anticorupție, ce vizează acțiunile unui avocat, Moraru Ion, care a pretins și primit bani pentru a influența persoanele publice din cadrul Procuraturii Cimișlia şi a Judecătoriei Cimișlia, personal cât și prin intermediul soției sale care exercita funcția de judecător, în vederea obținerii unei soluții pozitive.

Conform sentinței, de către organul de urmărire penală, avocatul a fost învinuit de trafic de influență, conform art. 326 alin. (3) lit. a) Cod penal, precum că, în perioada de timp februarie 2014 – martie 2015, a pretins și a primit bani în cuantum de 10 000 euro pentru a influența persoanele publice din cadrul Procuraturii Cimișlia şi a Judecătoriei Cimișlia în vederea obținerii unei soluții pozitive pe o cauza penală. Pe 24 martie 2015, avocatul a primit suma de 10 000 euro în vederea realizării influenței promise anterior, iar în vederea camuflării intențiilor sale criminale şi acordării unui aspect legal a acțiunilor sale, a înmânat un presupus contract de asistenta juridică fără a elibera o copie şi fără a elibera un bon de plată din chitanțiere, acțiuni care se execută imediat, fapt care atestă suplimentar fictivitatea acestor acțiuni.

Prin sentința Judecătoriei Centru din 22 septembrie 2016, avocatul a fost achitat pe motiv că, faptele acestuia nu întrunesc elementele infracțiunilor incriminate. Procurorul a contestat cu apel sentința.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 21 noiembrie 2018, apelul procurorului a fost admis, și avocatul a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii și i s-a stabilit pedeapsa sub formă de 4 ani închisoare. În baza art. 90 Cod penal, executarea pedepsei închisorii s-a suspendat condiționat pe o perioadă de probațiune de 2 ani. Procurorul a declarat recurs, solicitând casarea parțială a deciziei instanței de apel, doar în partea aplicării art. 90 Cod penal, cu condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 4 ani cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 02 februarie 2023, avocatul a fost condamnat de trafic de influență în baza art. 326 alin. (3) lit. a) Cod penal, la pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

În decizia finală, Curtea Supremă a Justiție a remarcat:

”Analizând condițiile în care poate fi acordată suspendarea executării pedepsei, rezultă că aceasta nu este un drept al inculpatului, ci o facultate a instanței de judecată, care este liberă să aprecieze dacă este sau nu cazul să o acorde.

La caz, din actele dosarului se constată că, inculpatul Moraru Ion a săvârșit o infracțiune ce prezintă un pericol social sporit, manifestat în mod special prin discreditarea și compromiterea activității autorităților statului, a puterii, dar și a serviciilor publice.

Mai mult, persoanele care comit infracțiuni de corupție au calitatea de subiect special și sunt persoane supuse unei responsabilități specifice în raport cu alți infractori.”

Decizia Curții Supreme este finală și irevocabilă. Pentru a citi sentința integrală a Curții Supreme de Justiție, accesați linkul de mai jos.

Informăm, că anterior de către Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani), Ion Moraru a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod Penal și condamnat la 8 ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis precum și o pedeapsă complementară obligatorie sub forma de privarea de dreptul de a desfășura activitate de avocat și sau activitate legată de gestionarea sau administrare bunurilor materiale pe un termen de 5 ani.

În prezent, la Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani), se află spre examinarea o cauză penală în cadrul căreia avocatul este învinuit pe 8 capete de acuzare pe fapte similare.

Decizia Curții Supreme de Justiție este aici.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share