Avocatul Poporului pentru drepturile copilului s-a autosesizat referitor la o informație publicată de mass-media

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi, în limita atribuțiilor de care dispune, s-a sesizat din oficiu pe cazul apărut în mass-media privind propaganda genocidului și a discursului de ură în sistemul de educație.

Este vorba despre cazul în care o profesoară de educație pentru societate le-ar fi spus elevilor că „Hitler a început un lucru bun, dar nu l-a dus până la capăt – să extermine toți evreii.”

Avocatul copilului consideră deosebit de periculoase astfel de mesaje adresate elevilor. Rasismul, homofobia și antisemitismul nu-și au locul în școală și într-o societate democratică.

Ombudsmanul copilului promovează educarea copiilor în spiritul valorilor general umane și respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Avocatul Poporului nu a precizat care este sursa mass-media vizată.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share