Azi 27 noiembrie, președintele Parlamentului RM își sărbătorește ziua de naștere! Ce vârstă împlinește Andrian Candu

andrian candu, pdm, parlament moldova

Astăzi este ziua de naștere a lui Andrian Candu. Președintele Ligislativului de la Chișnău împlinește 42 de ani. El s-a născut pe 27 noiembrie 1975, la Chişinău. Este căsătorit cu Zuzana, soția sa fiind originară din Cehia; împreună au 3 copii, Daniel, Vera şi Adam.

Andrian Candu a absolvit liceul de informatică „Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca (România), iar după, Facultatea de Drept de la Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (România). Apoi au urmat studiile postuniversitare la Institutul de Drept Fiscal Internaţional şi Austriac, Universitatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din Viena (Austria).

familia candu, andrian candu si sotia sa

În anul 1998, după absolvirea facultăţii de drept şi revenirea în ţară, Andrian Candu a fost angajat în calitate de consultant principal în cadrul Comisiei pentru Politică Externă a Parlamentului Republicii Moldova. Între anii 2000 şi 2004, el a predat Dreptul Internaţional în cadrul Academiei de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova.

O experienţă profesională deosebită a avut-o în perioada 2002 – 2010 la compania PricewaterhouseCoopers Moldova, ajungând până la poziţia de Manager Senior (şi director de ţară), fiind responsabil de gestionarea unor proiecte în domeniile impozitării persoanelor fizice şi juridice, consultanţă în domeniul impozitării expatriaţilor, consultanţă juridică şi altele.

Din 2010 până în 2014, a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, iar în anul 2012, Consiliul Politic Naţional al Partidului Democrat din Moldova (PDM) l-a ales vicepreşedinte al formaţiunii, funcţie pe care o deţine şi în prezent.

În 2015, Andrian Candu a fost votat de deputaţii din Parlamentul Republicii Moldova în funcţia de Preşedinte al Legislativului.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share