În ciuda unor progrese, Republica Moldova se confruntă cu provocări precum productivitatea redusă în sectoarele non-agricole, dependența excesivă de remitențele în scădere și schimbările demografice caracterizate prin reducerea și îmbătrânirea populației. În acest context, e nevoie ca țara să tranziteze urgent către un nou model de creștere. Concluziile se regăsesc în noul Raport de Țară al Băncii Mondiale privind Economia Republicii Moldova, care conturează principalele reforme necesare pentru accelerarea creșterii economice și alinierea la standardele UE, scrie IPN.
Conform recomandărilor incluse în raport, pentru a realiza o creștere durabilă și a ajunge la nivelul standardelor de trai ale UE, țara trebuie să se concentreze pe creșterea productivității, accelerarea investițiilor publice, îmbunătățind, în același timp, competitivitatea, procesul de reformare a instituțiilor publice, precum și promovarea creării locurilor de muncă în diferite sectoare.
”Moldova a realizat progrese semnificative în parcursul său economic, avansând de la o economie cu venituri mici la una cu venituri medii-superioare. Pentru a asigura durabilitatea acestei creșteri, precum și continuitatea parcursului de integrare în UE, reformele direcționate sunt esențiale pentru Moldova”, a declarat Inguna Dobraja, director de țară al Grupului Banca Mondială pentru Moldova, citată într-un comunicat de presă al Băncii Mondiale.
Viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al dezvoltării economice și digitalizării, a declarat că dezvoltarea economică durabilă continuă să fie prioritatea ministerului, iar sectorul privat joacă un rol crucial în acest efort. De aceea, de lucrează pentru a transforma Moldova într-o țară în care a face afaceri este ușor și atractiv. Potrivit lui Dumitru Alaiba, aderarea la Uniunea Europeană oferă o mare oportunitate pentru economia țării, fiind șansa de a crește și de a dezvolta alături de țările membre, beneficiind de acces la o piață vastă și stabilă, oportunități de investiții și dezvoltare tehnologică.
Banca Mondială subliniază faptul că implementarea susținută a reformelor este esențială pentru transformarea socială și economică și creșterea durabilă a Moldovei. Parcursul către integrarea în UE oferă Moldovei o oportunitate semnificativă pentru deblocarea potențialului de creștere și alinierea la standardele sociale și economice ale UE.
Începând din 1992, Banca Mondială a alocat peste 2,1 miliarde USD pentru implementarea a peste 70 de operațiuni în Republica Moldova.