Banca Mondială (BM) a anunţat că pregătită să aloce 160 de miliarde dolari în următoarele 15 luni pentru a ajuta ţările să reacţioneze la consecinţele sanitare imediate ale pandemiei COVID-19 şi să sprijine redresarea economică, informează AFP, citată de Agerpres.
Consiliul de administraţie al BM a aprobat joi „un prim set de operaţiuni de ajutoare de urgenţă pentru ţările în curs de dezvoltare din întreaga lume”, se arată într-un comunicat în care este menţionat un „prim set de proiecte, în valoare de 1.9 miliarde de dolari” destinat unui număr de 25 de ţări.
„În cadrul acestei proceduri accelerate, este în curs de pregătire sprijin pentru un alt grup de 40 de ţări”, a declarat preşedintele instituţiei David Malpass în timpul unei conferinţe telefonice, precizând că se urmăreşte „remedierea consecinţelor imediate asupra sănătăţii” ale pandemiei.
„Avem deja operaţiuni de răspuns în domeniul sănătăţii în peste 65 de ţări”, a afirmat el.
„Ne străduim să consolidăm capacitatea ţărilor în curs de dezvoltare de a răspunde la pandemia COVID-19 şi să scurtăm timpul necesar redresării economice şi sociale”, a adăugat David Malpass. Totodată, a subliniat necesitatea unei „acţiuni de amploare” pentru ţările cele mai sărace, care sunt cele mai vulnerabile şi care vor fi „probabil cele mai afectate”.
„Acestea suferă o dublă presiune, economică şi în planul sănătăţii”, a precizat oficialul BM.
Ca răspuns la întreruperile pe scară largă ale lanţului de aprovizionare, BM sprijină, de asemenea, ţările să aibă acces la materiale medicale esenţiale „contactând furnizorii în numele guvernelor”, a mai informat instituţia, care a încurajat şi alte state să acordă sprijin financiar ţărilor în curs de dezvoltare.
„Acest pachet de răspunsuri rapide va salva vieţi”, a declarat, într-un comunicat, directorul operaţional al BM, Axel van Trotsenburg. El a precizat că operaţiunile în aceste ţări „vor fi coordonate la nivel global pentru a asigura partajarea rapidă a celor mai bune practici, inclusiv abordări pentru consolidarea sistemelor naţionale de sănătate”.
India va fi cel mai mare beneficiar al primei etape de asistenţă, cu o facilitate de 1 miliard de dolari, urmată de Pakistan, cu 200 milioane de dolari, şi Afganistan cu puţin peste 100 milioane de dolari. În afara acestor trei state, BM va oferi ajutor ţărilor de pe aproape toate continentele, a mai informat BM.
În plus, Corporaţia Financiară Internaţională (IFC) din cadrul BM, destinată sectorului privat, oferă o finanţare de 8 miliarde de dolari „pentru a ajuta companiile private afectate de pandemie şi pentru a păstra locurile de muncă”.
Sursa: digi24.ro
Citește și: Coronavirus: Au fost înregistrate peste un milion de cazuri în întreaga lume