Banca Mondială va lansa un nou program de prevenire și de reducere a poluării în bazinul Mării Negre

Republica Moldova va fi membră a unui nou program de prevenire și de reducere a poluării în bazinul Mării Negre, ce urmează a fi lansat de Banca Mondială în a doua jumătate a anului curent. Pentru a discuta despre noul program regional „Blueing the Black Sea”, dar și despre cele mai importante probleme de interes comun în legătură cu prevenirea poluării marine și schimbările climatice în regiunea Mării Negre, Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN) a organizat, o serie de seminare consultative, cu țările membre. Consultările cu țara noastră au avut loc astăzi, inclusiv, în contextul celebrării Zilei Mondiale a Apei.

La eveniment a participat ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, care a vorbit, în ședința plenară, despre provocările sectorului de apă din țara noastră și despre eforturile autorităților naționale orientate spre gestionarea durabilă a resurselor de apă.

„Gestionarea durabilă a resurselor de apă devine o necesitate tot mai stringentă și se regăsește printre prioritățile fundamentale pe agenda de activitate a Guvernului. Disponibilitatea resurselor de apă în Republica Moldova și vulnerabilitatea la schimbările climatice, determină intensitatea provocărilor asupra sectorului de apă – anul 2020 fiind un exemplu elocvent referitor la importanța resurselor de apă. Marea Neagră este un laborator natural de importanță globală, pentru știința fundamentală, politica de sustenabilitate și Economia Albastră, aceasta având un mare potențial în țările riverane Mării Negre, în ansamblu, deoarece poate fi considerată drept instrument de promovare a cooperării, de stabilitate și abilitare a comunităților din regiune. MADRM salută și sprijină angajamentul realizat de statele riverane ale Mării Negre de a lucra împreună pentru o economie albastră mai durabilă prin Agenda maritimă comună pentru Marea Neagră și Agenda Strategică de Cercetare și Inovare la Marea Neagră, un exemplu excelent de cooperare și diplomație științifică. Confirmăm disponibilitatea de a orienta și sprijini punerea în aplicare a acestor inițiative, ce vor fi o prioritate în cooperarea regională a Mării Negre în anii următori. Invităm instituțiile și autoritățile statului să ia în considerare prioritățile Agendei Strategice de Cercetare și Inovare la Marea Neagră în programele lor de cercetare transnaționale, transfrontaliere și naționale”, a subliniat Ion Perju.

Evenimentul a fost organizat în două sesiuni de lucru, la care au participat reprezentanți ai OCEMN, experți din cadrul Băncii Mondiale și exponenți ai mediului de cercetare. Eforturile părților au fost conjugate pentru stabilirea nivelului de poluare a apelor în țara noastră, identificarea metodelor de prevenire și de reducere a poluării în râurile Prut și Nistru, revizuirea modalităților de evacuare a apelor uzate industriale, evaluarea fondurilor financiare prevăzute pentru reducerea poluării în bazinul Mării Negre.

Programul regional „Blueing the Black Sea” urmează să fie lansat de către Banca Mondială în a doua jumătate a anului 2021 și să fie implementat de OCEMN PERMIS. Valoarea totală a proiectului este estimată la de 7 milioane de Dolari, sumă orientată spre reducerea poluării pe căile navigabile și în Marea Neagră. Programul a fost conceput pentru sporirea investițiilor în economia albastră pentru regiunea Mării Negre și consolidarea dialogului între state.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share