Banca Mondială va susține în continuare Republica Moldova în dezvoltarea sectorului agricol

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel Gherciu, a avut, în după amiaza zilei de ieri, o întrevedere cu Inguna Dobraja, directoarea de țară a Băncii Mondiale.

În cadrul ședinței, oficialii au realizat o retrospectivă a proiectelor de succes din domeniul agriculturii, ce au fost dezvoltate în țara noastră cu sprijinul Băncii Mondiale, iar ministrul Gherciu a subliniat prioritățile de politici ale ministerului în perioada imediat următoare.

„Cu suportul partenerilor externi, inclusiv cu susținerea Băncii Mondiale, reușim să aliniem sectorul agricol la standardele europene și internaționale. Mizăm pe fortificarea colaborării și pe identificarea noilor posibilități de extindere a parteneriatului, astfel încât să consolidăm potențialul sectorului agricol din țara noastră”, a subliniat ministrul Viorel Gherciu.

În context, Inguna Dobraja, a declarat că Republica Moldova poate conta pe asistența și sprijinul Băncii Mondiale în domeniul modernizării agriculturii și sporirii competitivității produselor agroalimentare.

La final, oficialii au conchis că dialogul purtat a constituit o platformă de discuții propice pentru stabilirea direcțiilor viitoare de cooperare.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share