Banca Națională a Moldovei pleacă de sub tutela dolarului?

Anca Dragu, guvernatorul BNM

Comentatorii politici au fost luați pe nepregătite la sfârșitul anului 2023, când majoritatea parlamentară de la Chișinău a votat numirea senatorului USR, Anca Dragu, în funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost adoptat de către Parlamentul Republicii Moldova, cu 58 de voturi.

Deputații majorității PAS și-au argumentat alegerea afirmând că Dragu are o experiență importantă în sectorul financiar-bancar. Ei au spus că experiența acestei doamne la Banca Națională a României și la Ministerul român al Finanțelor poate contribui la interconectarea sistemului bancar moldovean la sistemul bancar al Uniunii Europene.

Dragu a lucrat mai mult de 15 ani în cadrul Băncii Naționale a României și la Fondul Monetar Internațional și a fost ministru al finanțelor publice în Guvernul Cioloș. La data numirii sale în funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei, Dragu era senator în Parlamentul de la București și deținea funcția de vicepreședinte în Biroul Național al USR.

Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, socialistul Vlad Batrîncea a fost critic în fața acestei numiri și a cerut tragerea la răspundere penală a conducerii de vârf a statului moldovean. „Acțiunile președintelui Maia Sandu și ale președintelui Parlamentului, Igor Grosu, de numire a unui cetățean român în funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei, încalcă grav legislația națională, iar acțiunile acestora pot fi calificate drept trădare de Patrie”, a specificat Batrîncea.

Președinția Republicii Moldova a anunțat că Anca Dragu a obținut cetățenia Republicii Moldova la data de 21 decembrie, cu o zi înaintea numirii sale în funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei.

În politica dintre Prut și Nistru, amănuntele contează: revocarea din funcție a fostului guvernator al Băncii Naționale a Moldovei a fost făcută cu susținerea socialiștilor moldoveni, dar s-a văzut, din comportamentul socialiștilor, că ei au participat la mazilirea fostului șef al băncii naționale fără a cunoaște scenariul până la capăt – de numire a doamnei Dragu în calitate de șef al băncii centrale moldovenești.

Decretul de acordare a cetățeniei a fost semnat în grabă. Candidatura a fost propusă și votată de către deputații majorității parlamentare fără a se aștepta publicarea decretului prezidențial în „Monitorul Oficial”. După numirea în funcție, într-o emisiune de televiziune, Dragu a recunoscut că a avut discuții referitoare la preluarea funcției de șef al băncii centrale din Republica Moldova încă din vara anului 2023.

Opoziția parlamentară afirmă că o serie de prevederi ale legislației moldovene nu au fost respectate la numirea în funcție. Procuratura Republicii Moldova va decide dacă au existat, sau nu, aceste ingerințe juridice.

Întrebări legate de corectitudinea procesului a avut și reprezentantul permanent al Fondului Monetar Internațional la Chișinău care a transmis un comunicat de presă în care se afirmă că audierile și luarea deciziei pentru demiterea guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, „au avut loc foarte rapid, iar acest fapt pune sub semnul întrebării dacă a fost asigurată corectitudinea procesului dat, și anume, efectuarea unei analize și evaluări profesionale și juridice într-o manieră adecvată și completă”.

Reprezentanța permanentă a Fondului Monetar Internațional în Republica Moldova a menționat că „independența băncii centrale este un element-cheie al programului susținut de FMI, de rând cu consolidarea guvernanței și supremația legii în stat. Angajamentul față de independența Băncii Naționale a Moldovei și menținerea acestei independențe, precum și continuarea eforturilor de consolidare a guvernanței și a statului de drept sunt, prin urmare, esențiale pentru implementarea programului și pentru stabilitatea economică a țării.

Cred că supărarea observată din stilistica comunicatului de presă al FMI este mult mai importantă decât alte supoziții dedicate acestei neașteptate numiri.

S-a afirmat că experiența deținută de Anca Dragu poate contribui la interconectarea sistemului bancar moldovean la sistemul bancar al României, adică al Uniunii Europene. În condițiile în care majoritatea exportului moldovenesc este îndreptat spre România iar tranzacțiile sunt realizate în moneda euro, interconectarea sistemului bancar moldovean cu cel românesc, adică cu zona euro, oferă statului moldovean rezolvarea unor probleme cu care acesta se confruntă.

Comunicatul de presă al FMI afirmă că angajamentul față de independența Băncii Naționale a Moldovei și menținerea acestei independențe este esențial pentru stabilitatea economică a statului moldovean. Declarația pune la îndoială beneficiile pe care le-ar aduce o eventuală interconectare a sistemului bancar moldovenesc la cel european ori românesc.

Supărarea FMI spune de fapt că Anca Dragu vrea să scoată Republica Moldova de sub tutela dolarului? Întreb. Dacă va realiza acest lucru, avem de-a face cu extinderea zonei euro, în detrimentul monedei americane. Pentru asta doamna merită felicitată, extinderea monedei euro dincolo de frontiera Uniunii Europene contează inclusiv pentru România.

Dincolo de felicitări, mi-aș dori ca filosofia financiară pe care o va aplica noul șef al Băncii Naționale a Moldovei să fie una care să țină cont inclusiv de protejarea financiară a cetățenilor moldoveni. De obicei, pentru oamenii obișnuiți, transformările din sistemul financiar bancar sunt dureroase. Extrem de dureroase pentru cei circa opt sute de mii de pensionari moldoveni.

Pe ce mă bazez când vorbesc de FMI și tutela dolarului? Explic: Fondul Monetar Internațional a apărut în urma Conferinței Monetare și Financiare Internaționale de la Bretton Woods în anul 1944. Politicile promovate de FMI au urmărit lichidarea oricărui fel de asociații valutare, în vederea întăririi poziției dolarului SUA. Sistemul financiar mondial creat în urma Acordului de la Bretton Woods, care guvernează economia mondială, se bazează, la insistența Statelor Unite, inclusiv pe dolarul american.

Extinderea politică a Uniunii Europene către Republica Moldova și Ucraina înseamnă inclusiv extinderea zonei euro.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share