BANGLADESH // 11 oameni au murit în urma unei explozii într-o moschee

Bilanţul morţilor unui incendiu provocat de o explozie într-o moschee din afara capitalei Bangladeshului, Dacca, a crescut la 11, au anunţat sâmbătă poliţia şi mai mulţi medici, citaţi de dpa.

Explozia s-a produs vineri seară când credincioşii musulmani erau pe cale să-şi încheie rugăciunile la Baitus Salat Jame Masjid în districtul Narayanganj, la aproape 25 de kilometri sud de Dacca, a declarat ofiţerul de poliţie Zayedul Alam.

El a adăugat că 37 din cele 40 de victime cu răni grave au fost transportate urgent la institutul specializat în chirurgie plastică şi arsuri din Dacca.

În timpul nopţii, 10 persoane au murit la spital, a declarat reporterilor medicul Partha Sankar Paul.

Un băiat de şapte ani care avea arsuri pe aproape 95% din suprafaţa corpului a murit la câteva ore după ce a fost internat în spital, potrivit lui Samanta Lal Sen, şeful institutului.

El a declarat anterior reporterilor că majoritatea victimelor se aflau în stare critică.

Imaginile televiziunii arătau rude ale decedaţilor plângând în afara spitalului.

Membri ai Serviciului de Pompieri şi Apărare Civilă, care au stins focul şi au salvat victimele, au declarat că o scurgere de gaz ar fi putut provoca explozia.

“În primul rând, bănuim că gazul acumulat dintr-o ţeavă sub moschee ar fi putut provoca explozia”, a declarat responsabilul echipei de stingere a incendiilor Abdullah Al Arefin.

Şase aparate de aer condiţionat din interiorul moscheii de asemenea au explodat, a adăugat el, precizând că a fost lansată o anchetă pentru a determina cauza accidentului.

O unitate de poliţie pentru eliminarea bombelor a colectat de asemenea dovezi la faţa locului pentru a examina natura exploziei.

Sursa: Agerpres.ro

Citește și: VIDEO // Sute de pachețele cu marijuana, lansate cu drona din cer, deasupra Tel Avivului

Total
0
Shares
 
Total
0
Share