Banii autorilor din Moldova, în miza cazinourilor? Imagine scandaloasă cu șeful CLAD

În poza expediată redacției telegraph.md, apare Valeriu Roșca, administratorul I.P. ”Centrul de Licențiere si Administrare a Drepturilor”. În domeniul HoReCa, el este supranumit Valera CLAD, deoarece activitatea sa este nemijlocit legată de colectarea remunerației pentru autori și titulari de drepturi prin eliberarea licențelor utilizatorilor din domeniul HoReCa (restaurante, baruri, discoteci și nu doar), acumulând zeci de milioane de lei anual pentru două organizații de gestiune colectivă, precum AN ”Copyright” și ANPFI – Asociația Națională a Producătorilor de Fonograme și Interpreți. Ambele organizații sunt afiliate cetățeanului Oleg Gutium, care de-a lungul anilor a fost implicat în diverse probleme legate de activitatea organizațiilor menționate.

Activitatea lui Valeriu Roșca este asociată cu colectarea remunerației pentru autori și titulari de drepturi, iar sursele menționează că, atât el personal, cât și angajații săi, inclusiv foști polițiști, ar fi acuzat că folosesc tactici care sperie proprietarii și administratorii de restaurante cu prejudicii de milioane sau alte urmări grave în cazul în care remunerația nu este achitată conform sumei dorite de ei.

Valeriu Roșca nu este nici autor, nici titular de drepturi, iar istoria sa începe la Inspectoratul de Poliție, de unde a fost eliberat în urma unui scandal. Ulterior, pe numele său a fost deschis un dosar penal, care ar fi fost soluționat în urma intervenției rudelor sale în sistemul judecătoresc (vezi – punctu.md).

Concubina lui Valeriu Roșca este Olga Belei, care este de asemenea implicată în activitatea asociațiilor menționate anterior, având responsabilități în domeniul juridic. Ea a lucrat în trecut la Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală, unde au existat recent probleme legate de salariile exorbitante (vezi – paranteze.md)

În trecut, organizațiile de gestiune colectivă au fost implicate în mai multe scandaluri cu titularii de drepturi și utilizatorii, inclusiv cazuri de distrugere a arhivelor oamenilor de creație și membrilor AsDac (vezi – sinteza.org). De-a lungul anilor, activitatea lor a fost supusă unor critici referitoare la transparență.

Surse demne de încredere au informat că există presupuneri că Valeriu Roșca obișnuiește să viziteze frecvent cazinourile, unde pot fi cheltuite sume considerabile, inclusiv peste 5000 de €. Aceste informații ridică întrebări cu privire la proveniența acestor bani. Este necesar să se analizeze dacă salariul său permite un astfel de stil de viață nechibzuit sau dacă poate exista o altă sursă de finanțare, cum ar fi implicarea sa în afaceri neetice sau bani colectați din remunerația pentru autori.

Cu părere de rău, până în momentul publicării acestei știri, nu s-a reușit identificarea numărului de contact al lui Valeriu Roșca, pentru a fi întrebat despre aceste informații.

Total
0
Shares
Total
0
Share