BANII NU SUNT PREMII ADMISIBILE: Scandalul premiului primit de Maia Sandu la Timișoara face primele victime

Prima victimă a fost chiar Maia Sandu, care a nimerit din neglijență ori din infatuare într-o cursă de ageamiu, despre care se spune de obicei că “necunoașterea legilor nu te ferește de efectele lor”. Presa a relatat copios despre faptul că Maia Sandu a primit un (nou) trofeu, însoțit de un cont de 30000 euro, iar participarea sa pe scena evenimentului de la Timișoara înseamnă sine die acceptarea condițiilor acestui for, pe care primarul de la Timișoara îl compară cu Premiul Nobel. Really? Din exces de zel, dar și din alte motive amfitrionii evenimentului s-au încurcat un pic a numi ce reforme a făcut Maia Sandu până acum, ca să compari cel puțin cu Nobelul, și cu atât mai mult nici măcar nu și-au imaginat în ce scandal uriaș au târât-o în acest moment pe Maia Sandu, care trece peintr-un “moment de tip kuliok”, încălcând niște linii roșii, extrem de fine, care marchează frontiere între “legal și ilicit”, între “permisiv și inadmisibil”.

A doua victimă este Olesea Stamate, care a anunțat deja că pleacă din funcția de președinte al Comisiei juridice, numiri și imunități, după ce vineri, 19 ianuarie, a negat public, în termini categorici, posibilitatea primirii de bani (privați) de către orice demnitar de stat. Opinia Olesea este juridic absolut corectă, dar gestul i-a lăsat pe mulți cu gura căscată, mai ales printre cei care s-ar fi așteptat de la Olesea la “loialitate totală” în raport cu șefa statului, singura monedă care validează oamenii din jurul actualului șef de stat și care, de fapt, este paravanul unei complicități cu care se acoperă ilegalitățile “oamenilor buni” (Spînu, Alaiba, Vasiloi, etc). Se știe că actualul președinte al RM nu tolerează categoric orice fel de disidență, iar cei care au îndrăznit să-i conteste opiniile au suportat grave consecințe. A fost premiul de la Timișoara ultima picătură, va fi Olesea vestitorul unui nou val de disidentă în sânul PAS, vom vedea.

Este evident ca acest scandal lovește în reputația “premiantei”, iar costurile sunt mari. Și acum, pe bune – crede cineva ca Maia Sandu nu mai are juriști, care să-i fi șoptit la ureche ce înseamnă violarea legislației cu privire la integritate, care interzice explicit primirea de bani daca ești șef de stat, sau politician, sau ambele? Ori poate cei care-au premiat-o la Timișoara nu au avut niciodată în vizită DNA? Ori, poate Maia Sandu consideră că legea integrității din RM este numai pentru alții și nu-i poate fi imputabilă? Prinsă pe picior greșit, off guard, Președinția se împleticește în ambiguități, cum ar fi ca, a) de fapt, banii nu au fost primiți, b) ori ca legislația nu stabilește nimic concret în privința premiilor, care nu sunt “mita”, și c) că CNA a fost sesizat dea un răspuns cum să se procedeze în continuare, luând în considerație situația concretă.

În primul rând, CNA nu are competența de a interpreta legile, doar Parlamentul prin Direcția sa juridică. Dar, fiindcă Presedintele Comisiei Olesea Stamate deja s-a expus, Maia Sandu nu mai poate extrage niciun răspuns, care să-i convina. Avem pe față o tentativă de corupție. Evident, dacă la CNA au rămas doar pajii de curte ai PAS, răspunsul va fi sec și permisiv, iar dacă lucrurile au scăpat de sub control, atunci scandalul este răzbunarea pe care un anumit grup din cercurile apropiate Maiei au comis-o chiar în acest moment pentru diverse motive de umilință anterioare. Pentru ca “Demnitarii de stat nu au voie să primească astfel de cadouri, susține și Cristina Ciubotaru, care se numără printre autorii legii N.82 cu privire la integritate, prin care a fost definit regimul cadourilor în anul 2017, fiind extrem de clar ca “banii nu sunt cadouri admisibile”. “Orice oferire de bani se prezumă drept un act de corupție, o mită”.

Și acum pe scurt câteva întrebări directe:

1) Își va asuma public șefa statului greșeala fatală de a ignora legea în an electoral pentru ca, așa cum știm, nimeni nu-i mai presus de lege?!

2) va înceta oare vânătoarea de trofee, premii și diplome pentru merite inexistente, o recidivă care sugerează stagnare și propagandă?!

3) se va sesiza oare mult lăudata Peocuratura Anticorupție pe acest caz care, dacă va fi ignorat, va deveni un contra-exemplu rușinos pentru orice demnitar prins cu ocaua mică.

4) ce ar trebui să învețe cetățenii din acest caz banal de abuz, acoperit de bâlbâieli și ipocrizie – poate faptul ca legile se scriu pentru toți, fără excepție, iar un sistem care acoperă ilegalitățile se numește un sistem capturat.

Igor Munteanu, președintele CUB

Total
0
Shares
 
Total
0
Share