Bărbat din Hîncești, reținut pentru omorul fratelui

 

Procuratura raionului Hîncești informează despre reținerea, în comun cu organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Hîncești, a unui bărbat, acuzat de omorul fratelui său.

Suspectul, în vârstă de 47 de ani, este bănuit de faptul că, la data de 25 aprilie 2024, în intervalul de timp cuprins între orele 15:00 – 17:00, aflându-se la domiciliul său situat în satul Buțeni r-nul Hîncești, pe fonul consumului băuturilor alcoolice, în urma unei cerți ce s-a iscat între el și fratele său în vârstă de 51 de ani, care treptat a trecut în bătaie, acționând cu intenție directă, i-a aplicat lovituri cu pumnii peste diferite părți ale corpului. Ulterior, l-a înjunghiat cu un cuțit de bucătărie. În urma leziunilor suportate, victima a decedat.

După comiterea faptei, bănuitul a încercat să ascundă urmele infracțiunii prin spălarea sângelui de la fața locului, precum și ascunderea cadavrului în beciul dintr-o locuința părăsită.

Pe fapt, a fost pornită o cauză penală conform bănuielii rezonabile de comitere a omorului intenționat (art. 145 alin. (2) Cod penal al RM).

Procurorii urmează să înainteze în instanța de judecată un demers de aplicare a măsurii preventive – arestarea preventivă pe un termen de 30 de zile, în privința persoanei reținute.

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Total
0
Shares
Total
0
Share