Bărbații-victime ale traficului de ființe umane vor primi asistență în cadrul unui serviciu specializat

Un nou serviciu destinat asistenței victimelor și prezumatelor victime ale traficului de ființe umane-bărbați, a fost lansat oficial astăzi la Chișinău și va fi gestionat de Agenția Națională Asistență Socială.

Serviciul de asistență pentru victimele traficului- bărbați este unul foarte necesar în Republica Moldova, deoarece în ultimi ani se atestă o creștere constantă a numărului bărbaților-victime, numărul acestora ajungând până la 50 % din numărul total de victime identificate (iar în anul 2020 a ajuns la 75 %)  și o parte din aceste persoane  au nevoie de asistență de reabilitare specializată și suport în reintegrare în societate.

Acordarea asistenței specializate victimelor bărbați a fost inclusă ca activitate în planul național de acțiuni pentru implementarea Strategiei pentru prevenirea și combaterea traficului de ființe umane 2018-2023, ca urmare a recomandărilor formulate în mai multe rapoarte de monitorizare ale Departamentului de Stat al SUA în domeniul prevenirii și combaterii traficului de ființe umane.

Serviciul este primul de acest tip in Republica Moldova și unul din puținele servicii asemănătoare în lume, Moldova aliniindu-se astfel cu cele mai progresiste state la capitolul respectării drepturilor victimelor. Noul serviciu dispune de 10 locuri de plasament, iar angajații acestuia, vor putea oferi suport și consiliere și bărbaților-victime care nu au nevoie de plasament. Beneficiarii serviciului vor primi consiliere psihologică, socială, legală și medicală. Specialiștii din cadrul Serviciului, alături de colegii lor din cadrul Centrului de Asistență și Protecție pentru victimele și potențialele victime ale traficului de ființe umane (CAP), care activează din 2001, vor acorda suport și consiliere și specialiștilor din republică care identifică și au în competență acordarea asistenței victimelor traficului la locul de trai al acestora.

“Acest serviciu reprezintă progrese semnificative în asigurarea faptului că bărbații și băieții nu sunt trecuți cu vederea sau ne-asistați. Serviciul este unul dintre primele de acest gen din regiune și poate servi drept model pentru alte țări. Fac apel la partenerii noștri din Moldova să mențină sprijinul pe termen lung pentru funcționalitatea adăpostului și să implementeze cele mai bune practici în furnizarea de servicii victimelor”, a menționat în decursul său Excelența Sa Domnul Dereck J. Hogan, Ambasadorul S.U.A în Republica Moldova, prezent la evenimentul oficial de lansare a Serviciului.

Crearea acestui nou serviciu a fost posibilă datorită eforturilor comune ale Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Agenției Naționale Asistență Socială pe de o parte, care, pe lângă alocarea spațiului necesar au reușit să mobilizeze și resursele necesare din bugetul de stat pentru reconstrucția acestuia, și a Organizației Internaționale pentru Migrație  (OIM) din Moldova pe de altă parte, care în cadrul proiectului „Consolidarea eforturilor naționale in prevenirea traficului de ființe umane si reabilitarea victimelor traficului de ființe umane in Republica Moldova”, finanțat de Departamentul de Stat al S.U.A. a susținut echiparea serviciului și va contribui la pilotarea acestuia pe parcursul primului an de activitate.

“Astăzi avem un motiv nou pentru a simți aceeași mândrie ca acum un deceniu când am predat Centrul de asistență a victimelor traficului Guvernului. Cu toții asistăm la înființarea unui nou serviciu specializat în care bărbații victime ale traficului vor primi cazare și tot spectrul asistenței necesare. De data aceasta colaborarea noastră cu instituțiile guvernamentale a mers mult înainte, deoarece nu OIM a înființat această instituție pentru a o preda statului – am creat-o împreună!”, a remarcat Domnul Lars Johan Lönnback, șeful Misiunii OIM în Moldova.

Lansarea unui nou Serviciu destinat asistenței și protecției victimelor și prezumatelor victime ale traficului de ființe umane-bărbați și băieți, este finalitatea unui parcurs îndelungat și necesar contextului național. În acest fel, Republica Moldova continuă să-și îndeplinească angajamentele de a susține victimele prin servicii specializate, și să asigure accesului egal al tuturor cetățenilor, indiferent de sex, la servicii de calitate, axate pe necesitățile acestora și pe respectarea principiului non-discriminării. Prin eforturi comune, am reușit să fortificăm sistemul și să contribuim la diversificarea serviciilor specializate din sectorul respectiv”, a afirmat dna Lilia Pascal, șefa direcției politici de asigurarea a egalității între femei și bărbați, MSMPS.

Serviciul de asistență a victimelor traficului de ființe umane-bărbați este o instituție socială publică care pe parcursul anului 2021 va fi susținută de Organizația Internațională pentru Migrație, iar începând cu anul 2022 Serviciul urmează să fie finanțat în întregime din bugetul de stat.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share