Batalionul de Geniu „Codru” a celebrat 28 de ani de la formare

Batalionul de Geniu „Codru” , dislocat la Negrești, a celebrat 28 de ani de la formare, în cadrul unei ceremonii restrânse organizate pe platoul unității.

Prezent la eveniment, ministrul Apărării Alexandru Pânzari a felicitat personalul militar şi civil al unităţii, apreciind activitatea bună pe care echipele de geniu o desfășoară în serviciul cetăţenilor Republicii Moldova. „Datorită preciziei, responsabilității și perfecțiunii depuse în serviciul dumneavoastră, cetățenii țării noastre se simt în siguranță! Zi de zi, duceți pe umeri o responsabilitate enormă, activând în domeniul care cere sută la sută implicare și ducerea la bun sfârșit a misiunilor”, a spus Alexandru Pânzari.

Totodată, ministrul a accentut, în discursul său, că Batalionul de Geniu, decorat cu ordinul „Credință Patriei” clasa I, este unica unitate a Armatei Naționale care desfășoară misiuni de luptă pe timp de pace. „Anul acesta a fost plin de provocări pentru noi toți. Iar dumneavoastră ați fost cei care, în pofida pandemiei, ați reușit să depistați peste 1 800 de obiecte explozive, un număr impunător aș putea spune, de muniții, rămase în pământ încă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial”, a declarat ministrul Apărării.

La rândul său, comandantul Batalionului, colonel Gheorghe Racu, a menţionat că geniștii militari își îndeplinesc cu responsabilitate și precauție maximă misiunile, acționând prompt la orice solicitare pe care o primesc.

În cadrul ceremoniei, ministrul Apărării a înmânat unui grup de militari în serviciu activ din Batalion distincţii ale Armatei Naţionale şi diploma pentru performanţe în activitate.

Cu ocazia aniversării, în unitate a fost organizată o expoziţie de tehnică şi mijloace de geniu din dotare.

Citește și: VIDEO // Ministrul Apărării, în vizită de lucru la Batalionul de Geniu „Codru” de la Negreşti

Total
0
Shares
 
Total
0
Share