Baza de mentenanţă a Armatei Naţionale, în atenţia ministrului Apărării şi Şefului Marelui Stat Major

Ministrul Apărării, Alexandru Pînzari, şi comandantul Armatei Naţionale, general de brigadă Igor Gorgan, au vizitat astăzi Baza de mentenanţă din comuna Bacioi.

Oficialii au verificat cum decurge procesul de reparaţie şi reutilare a tehnicii militare.

Totodată, au fost inspectate secţiile de producere şi încăperile pentru recondiţionarea maşinilor de luptă, inclusiv Atelierul de Mentenanţă a Autovehiculelor Militare aflat în proces de construcţie cu sprijinul Departamentului Apărării al SUA.

De asemenea, a fost inspectată starea tehnicii militare din dotarea Bazei, dar şi tehnica din celelalte unităţi ale Armatei Naţionale, aflată în reparaţie pe teritoriul acesteia.

În cadrul vizitei, oficialii au discutat şi cu efectivul de tehnicieni şi mecanici implicaţi în activităţile de mentenanţă ale vehiculelor militare.

La final, ministrul Apărării i-a asigurat de tot sprijinul, specificând că misiunile pe care le îndeplinesc aceştia sunt printre cele mai importante pentru funcţionarea eficientă a instituţiei de apărare. „În timpul aflării mele în Baza de mentenanţă a Armatei Naţionale, am văzut condiţiile în care activează efectivul şi noul edificiu care se construieşte cu sprijinul partenerilor noştri americani şi care va îmbunătăţi procesul de reparaţie a tehnicii aduse aici din toate garnizoanele. Voi depune eforturi ca acest proiect să fie dus până la capăt, astfel încât militarilor din unitate să le fie mai uşor să-şi îndeplinească obligaţiunile, iar tehnica să fie funcţională”, a menţionat Alexandru Pînzari.

Citește și: Calitatea și rezultatele procesului de încorporare în Armata Națională, discutate la Ministerul Apărării

Total
0
Shares
 
Total
0
Share