Belarus cumpără arme din țările UE, dar prin intermediul Moldovei. Precizările APP

Cu referire la solicitarea informațiilor suplimentare privind tranzacțiile de comercializare a unui lot de muniții, Agenția Proprietății Publice comunică următoarele.

La data de 02.08.2019, S.A. „Cartuș” a încheiat un contract cu una dintre companiile private beloruse în vederea livrării în Belarus a unui lot de muniții cu destinație civilă (vânat și sport), în suma de aproximativ 500 000 Euro. Conform explicațiilor persoanelor responsabile ale S.A. ,,Cartuș”, mijloacele bănești respective au ajuns în conturile entității și au fost utilizate pentru procurarea munițiilor cu destinație civilă din țările spațiului UE.

Ulterior, munițiile cu destinație civilă urmau să fie livrate părții beloruse, însă, tranzacția n-a fost autorizată de autoritățile competente ale Republicii Moldova.

Actualmente, administrația S.A. „Cartuș” este în proces de identificare a unei soluții legale alternative pentru a nu admite prejudicierea entității, prin aplicarea sancțiunilor prevăzute de contract.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share