Belarusul și Letonia și-au expulzat reciproc întregul corp diplomatic. Cearta a pornit de la un steag arborat la un campionat de hochei

Belarusul şi Letonia şi-au expulzat luni reciproc întregul personal de la ambasadele de la Minsk, respectiv Riga. Prima mișcare a fost făcută de Minsk, care s-a supărat că drapelul oficial al țării a fost înlocuit cu unul al opoziţiei belaruse la o competiţie sportivă de hochei desfășurată la Riga, așa că a anunțat că toți diplomații letoni, inclusiv ambasadorul, trebuie să părăsească țara până la mijlocul săptămânii. La scurt timp, Letonia a anunțat o măsură de răspuns similară.

Organizatorii competiției de hochei din Letonia au decis să arboreze steagul opoziției din Belarus în semn de solidaritate, după scandalul arestării jurnalistului Roman Protasevici și al deturnării avionului comercial în care se afla acesta. Minskul a văzut însă în acest gest o „insultă la adresa drapelului național”, prin urmare, ambasadorul Letoniei, Einars Semanis, a fost convocat luni la Ministerul de Externe unde i s-a comunicat că are un răgaz de doar 24 de ore ca să părăsească țara. Celorlalți diplomați ai Ambasadei Letoniei li s-a dat un termen de 48 de ore ca să plece, relatează Deutsche Welle. Un singur membru din personalul administrativ mai are voie să rămână ca să aibă grijă de clădire, transmite digi24.ro

Letonia a răspuns ulterior cu măsuri reciproce, anunțând inclusiv expulzarea ambasadorului belarus.

Campionatul mondial de hochei pe gheață trebuia inițial să fie găzduit în comun de Letonia și Belarus, dar în cele din urmă Riga a rămas singura gazdă, Belarusul fiind exclus din turneu „din motive de securitate”.

Organizatorii de la Riga au arborat în oraș steagul în roșu și alb pe care opoziția l-a afișat la protestele masive anti-Lukașenko, înlocuind drapelul național al Belarusului. Este o decizie pe care a luat-o primarul capitalei letone, Martins Stakis, împreună cu ministrul leton de externe Edgars Rinkevics.

Steagul în culorile alb-roșu este un simbol al Republicii Naționale Belaruse din 1918, o entitate statală care a avut o viață scurtă. Steagul a fost readoptat ca drapel național în 1991, în momentul în care Belarusul s-a desprins de Uniunea Sovietică, dar când președintele Aleksandr Lukașenko a venit la putere, în 1994, a decis să renunțe la culorile-simbol ale independenței. Actualul drapel național al Belarusului este în culorile roșu și verde și datează din 1951, când țara făcea parte din URSS.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share