BERD va acorda 600 de mii de euro pentru implementarea proiectului ”Deșeuri solide în Republica Moldova”

Guvernul a aprobat astăzi Acordul de grant dintre Ministerul Mediului și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) privind finanțarea asistenței tehnice în sumă de 600 de mii de euro, în vederea realizării Proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova.

„Prin Acordul de Grant se urmărește realizarea programului național de dezvoltare a infrastructurii aferente procesului de gestionare a deșeurilor solide, care urmează să fie implementat în conformitate cu prevederile Strategiei de gestionare a deșeurilor în R. Moldova, aprobată în anul 2013. Prin urmare, resursele financiare alocate urmează să fie direcționate spre implementarea proiectului în trei regiuni de management al deșeurilor și finanțarea parțială a serviciilor de consultanță”, a menționat ministrul Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov.

Proiectul urmează să fie implementat în etape, pe măsura avansării procesului de pregătire a subproiectelor. În prezent, în baza documentelor elaborate, au fost finalizate procedurile de elaborare a Sistemului de decalaj pentru regiunea de management al deșeurilor RMD 5, care cuprinde raioanele Ungheni, Nisporeni și Călărași.

Acordul de grant privind finanțarea asistenței tehnice, în vederea realizării Proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova”, este un tratat interinstituțional dintre BERD și Ministerul Mediului.

Total
0
Shares
Total
0
Share